Număr crescut de viroze respiratorii la copii
În ultima perioadă, s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri de viroze respiratorii în rândurile copiilor şcolari şi preşcolari. O mare parte dintre aceştia provin din rândul copiilor care au făcut complicaţii neurologice, de tip meningită sau encefalită acută virală.
Complicaţiile au fost cauzate, în bună măsură, de faptul că nişte viroze simple au fost tratate superficial sau parţial, fără a se respecta întocmai prescripţiile medicului. Potrivit dr. Maria Praja, şef al Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Copii Oradea, dintre cei 250-300 de copii câţi s-au prezentat la control în urgenţe sătpămâna trecută la Spitalul Clinic de Copii, cu diverse forme de viroze respiratorii, aproximativ jumătate au necesitat internare în spital, iar altor copii le-a fost recomandată tratarea la domiciliu. Săptămâna trecută, spre exemplu, şase copii din Oradea şi judeţ (dintre care doi sugari se află încă sub supraveghere medicală şi tratament în spital) au făcut complicaţii neurologice de tip meningită sau encefalită acută virală. "Din fericire, toate cazurile care sunt în evidenţa unităţii noastre s-au internat la timp şi au evoluţie bună", ne-a precizat dr. Maria Praja.
O viroză respiratorie este, de altfel, uşor de vindecat, cu condiţia ca tratamentul şi recomandările medicale să fie respectate întocmai. "Reamintim părinţilor că, în astfel de situaţii, pentru a nu se ajunge la o complicaţie severă, este neapărat necesar repausul la pat timp de câteva zile, copiii nu trebuie trimişi la şcoală, în schimb să consume multe lichide şi să urmeze tratamentul prescris de medic", a atras atenţia dr. Maria Praja. Reprezentantul Spitalului Clinic de Copii a mai aminitit că, pentru un copil (dar este valabil şi în cazul adulţilor) efortul de a merge la şcoală (respectiv la serviciu) are un dublu dezavantaj: pe de o parte, îi contaminează pe ceilalţi, iar pe de altă parte, poate face complicaţii care necesită o perioadă mult mai îndelungată de tratament, decât dacă ar fi fost tratată corespunzător viroza respiratorie iniţială".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.