Un paramedic britanic s-a decis să doneze o ambulanţă unui spital din Oradea. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, încă nu se ştie cu exactitate care unitate sanitară va beneficia de serviciile de urgenţă ale autospecialei, probabil numele spitalului urmând a fi cunoscut în luna august, atunci când va sosi autovehiculul în municipiu.

Mark Nicholson, paramedic la Unitatea de Urgenţe a Spitalului Airedale din Marea Britanie, a decis să doneze o ambulanţă unei unităţi sanitare din Oradea. Pentru a finanţa călătoria cu autospeciala spre România, paramedicul urmează să strângă aproximativ 3.500 de lire sterline, cu ajutorul a două prietene. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Dorel Ţârţ, instituţia a aflat despre această achiziţie, însă nu cunoaşte cu exactitate destinaţia. Interlocutorul nostru a mai adăugat că, probabil, ambulanţa va fi donată către SMURD, însă coordonatorul Unităţii de urgenţă, dr. Hadrian Borcea, nu a fost informat despre aceast fapt. Mark Nicholson va porni spre România în luna august, la volanul autospecialei pe care o va dona, fiind însoţit de Louise Gabrielli, viitor paramedic, şi Samantha Taylor, angajată pe post de infirmieră la un spital din Leeds.