În urmă cu câteva zile, un locuitor din cartierul Rogerius s-a adresat cotidianului "Crişana", pentru a sesiza faptul că "Dispensarul nr. 17" din incinta Policlinicii nr. 3 de pe strada C. Coposu a devenit inutilizabil pentru anumite persoane, în special pentru cele în vârstă, deoarece, în urma unei reorganizări, a fost mutat la etajul doi al clădirii. Însă, surpriză. În urma unei licitaţii făcute de Consiliul Judeţean Bihor dispensarul s-a reîntors la etajul I. Pacienţii nici măcar nu au fost informaţi. Dovadă că, zilnic, întâlneşti zeci de oameni iritaţi de faptul că urcă degeaba 40 de scări. În urmă cu câţiva ani, la etajul I al Policlinicii nr. 3 din cartierul Rogerius funcţiona Dispensarul nr. 17, o denumire mai veche dată cabinetului medical înainte de privatizarea cabinetelor individuale. O dată cu trecerea timpului, acesta a fost mutat la etajul doi al Policlinicii, fapt care a nemulţumit un număr semnificativ de pacienţi. "Pentru foarte mulţi dintre noi este greu să urcăm şi 20-25 de trepte. Acum trebuie să urcăm 40. Suntem bătrâni şi bolnavi, de ce îşi bat joc de noi? Am trăit o viaţă întreagă, ca să ne dăm duhul pe nişte scări? Cum se poate aşa ceva?", se întreabă una dintre paciente, Amalia. Datorită faptului că Dispensarul este situat la acel etaj, foarte multe persoane au ales să se retragă de pe listele medicului de familie. "De câte ori am mers, a fost închis. Şi oricum ne-am săturat să tot urcăm la etajul II. Suntem şi bolnavi, şi mai avem şi alte probleme. Sunt destule cabinete medicale accesibile şi în altă parte", a precizat Otilia F., muncitoare. Însă, ceea ce nu ştiu locuitorii din cartierul Rogerius este faptul că Dispensarul 17 nu funcţionează la etajul II, ci la etajul... I al Policlinicii. Doar că, cineva "a uitat" să dezlipească de pe uşa cabinetului medical de la etajul II orarul, precum şi costurile pentru consultaţii şi analize. Contactată telefonic, Teodora Baş, consilier Serviciu Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Bihor, a precizat: "Dispensarul cu pricina nu există. Această denumire de dispensar a avut-o înainte de privatizarea cabinetelor medicale individuale. Într-adevăr, au fost cabinete medicale la etajul II, dar acestea s-au mutat. Din neatenţie, pe uşa unuia dintre cabinete au rămas inscripţiile referitoare la orar şi consultaţii. În cursul săptămânii această problemă se va remedia, astfel că pacienţii vor fi informaţi asupra faptului că toate cabinetele medicale care au fost situate la etajul II (fostul Dispensar 17) în urma unei licitaţii acestea au fost mutate la etajul I". În concluzie, dacă unii medici ar acorda o mai mare importanţă pacienţilor, asemenea situaţii nedorite ar putea fi evitate.