Din totalul de 330 medici de familie care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Bihor, aproximativ 150 medici sunt înscrişi în cele două reţele judeţene de screening, conform unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică. Instituţia îi invită şi pe ceilalţi medici să depună solicitări pentru a primi autorizaţia de a face screening.

Pentru a răspunde tuturor solicitărilor din partea populaţiei eligibile pentru serviciile de screening, există o condiţie obligatorie, şi anume ca medicii de familie să încheie un contract cu spitalele care şi-au format o reţea de screening. În Bihor, medicii de familie trebuie să se adreseze Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea sau Spitalului „Pelican". Includerea în reţeaua de screening a medicilor de familie se poate face doar pe baza depunerii unei cereri de înscriere, a unei copii, conforme cu originalul, a contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate (fără anexele contractului), a unei copii, conforme cu originalul, a Autorizatiei sanitare de funcţionare şi a unor tabele cu personalul medical implicat în program, respectiv a programului de lucru (pentru medic şi personalul mediu sanitar). Medicii de familie care nu au contract cu unul din cele două spitale nu vor putea asigura, conform cu Ordinul Ministerului Sănătăţii, serviciile de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, la populaţia eligibilă din lista proprie.

Paşi de urmat pentru orădence

Bihorencele care vor să facă acest test trebuie să se prezinte mai întâi la cabinetul medicului de familie care va stabili dacă pacienta se poate încadra în program. Medicul de familie va informa pacienta, îi va elibera un formular care va asigura înscrierea în program şi o listă cu centrele de recoltare admise. Femeia se va programa la centrul de recoltare pentru recoltarea materialului celular cervico-vaginal. Probele vor fi transmise către centrul de recoltare al spitalului care a organizat screeningul sau, după caz la laboratoarele de anatomie patologică, însoţit de formular. Rezultatul testului va fi transmis înapoi la cabinetul medicului de familie pentru a fi prezentat pacientei. Proiectul a fost elaborat în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi are ca obiectiv principal reducerea incidenţei formelor invazive de boală şi a mortalităţii datorate acestora. În Bihor, au fost acreditate să aplice acest program Spitalul Judeţean şi Spitalul Pelican, ambele din Oradea, fiecare cu mai multe centre pentru recoltarea probelor: Spitalul Judeţean cu centre de recoltare la Spitalul 3, Spitalul Curteanu, Aleşd, Beiuş şi Salonta, iar Spitalul Pelican cu centre de recoltare la sediul de pe str. C. Coposu din Oradea, la complexul din Nufărul, la Aleşd şi Marghita.