Peste 200 de specialiști prezenți la Conferință - „ReziDerma”, pentru prima dată la Oradea
Orașul de pe Crișul Repede a găzduit, în perioada 22-24 septembrie, Conferința Națională ReziDerma, dedicată medicilor rezidenți din specializarea dermatovenerologie.
Evenimentul a fost organizat pentru prima dată la Oradea de către Societatea Română de Dermatologie (SRD) și a reunit peste 200 de specialişti în sănătate din toată ţara.
La această ediţie jubiliară a conferinţei, a zecea, participanții au reprezentat clinici universitare din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Craiova etc. În cadrul manifestării au fost dezbătute aspecte complexe şi de actualitate din dermatologie.
Deschiderea festivă a lucrărilor Conferinței a avut loc sâmbătă, la Teatrul Regina Maria, amfitrion fiind conf. univ. dr. Ilarie Brihan, șeful Secției Clinice de Dermato-venerologie și al Compartimentului alergologie și imunologie clinică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, membru în Colegiul Director al SRD și președintele Conferinței ReziDerma 2023. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența prof. dr. Călin Giurcăneanu, președintele Societății Române de Dermatologie, a secretarului general al SRD - dr. Alin Nicolescu, președintele Comisiei de Dermatologie a Ministerului Sănătății, precum și a prodecanului FMF, Florian Bodog.
„Autoritățile locale acordă cea mai mare atenție modernizării sectorului sanitar din Oradea și pregătirii cât mai înalte a medicilor orădeni”, a fost mesajul transmis de viceprimarul Antonia Nica, care a adresat un cuvânt de bun venit și ședere plăcută în Oradea elitelor medicale, oficialităților și celor peste 200 de participanți la lucrările complex organizate ale evenimentului cu impact național.
„Administrația locală orădeană a susținut și va susține cu tot ceea ce poate excelența în domeniul medical, spre binele membrilor comunității sale și nu numai”, a punctat viceprimarul Antonia Nica.
Organizată cu sprijinul Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea și a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, prima zi a Conferinței a debutat în Amfiteatrul Spitalului Județean, unde medici rezidenți, specialiști și primari din specialitatea Dermatovenerologie au avut oportunitatea să aprofundeze, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, noile terapii de dermato-estetică - de la peeling-uri, mezoterapie, proceduri de biorevitalizare și injectări, până la tehnici de tratament în volumetria facială și combaterea efectelor îmbătrânirii cutanate.
În zilele a doua și a treia, desfășurate în Sala Mare a Teatrului Regina Maria, respectiv în sala Paladium a Hotelului Continental Forum Oradea, au fost abordate, în cadrul celor șase sesiuni de lucrări, teme ce vizează patologii complexe – de la afecțiuni alergice, boli genetice, boli cu componentă imunologică și boli autoimune, până la boli cu transmitere sexuală și probleme de dermato-oncologie. De asemenea, au fost prezentate ultimele noutăți în domeniul cercetărilor dermatologice la nivel mondial, sub forma a 20 de simpozioane științifice educaționale, privind noile descoperiri fiziopatologice și terapeutice în psoriazis, dermatită atopică, patologie vasculară și chiar prevenția și combaterea îmbătrânirii premature.
„Sunt deosebit de onorat de susținerea conducerii SRD și de tot sprijinul acordat pentru ca ReziDerma 2023 să aibă loc la Oradea. Este o mare bucurie pentru noi să le fim gazde colegilor noștri din celelalte clinici universitare din țară și să realizăm acest schimb de bune practici ce vizează actul medical și rezultatele cercetării științifice în domeniul dermatologiei, aici, la noi acasă; să le oferim posibilitatea de a avea contact cu infrastructura de sănătate orădeană și de a se bucura de multiculturalismul și multiconfesionalismul orașului nostru, reflectat în bogăția sa arhitecturală și, nu în ultimul rând, pentru faptul că, la 95 de ani de SRD, am reușit să punem, de la Oradea, o cărămidă la formarea viitorului dermatologiei românești”, a afirmat conf. univ. dr. Ilarie Brihan, șeful Secției Clinice de Dermato-venerologie și al Compartimentului alergologie și imunologie clinică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, membru în Colegiul Director al SRD și președintele Conferinței ReziDerma 2023.
Societatea Română de Dermatologie a suportat în totalitate costurile organizatorice, inclusiv cele privind transportul, cazarea şi masa participanţilor la Conferinţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.