Peste 30 posturi de medici vacante la spitalele bihorene
La propunerea Ministerului Sănătăţii, a fost aprobată, de către primul-ministru, organizarea de concurs sau examen pentru ocuparea, la nivel naţional, a 3.000 de posturi vacante de medici în unităţile sanitare pentru medici specialişti şi medici rezidenţi în ultimul an.
La nivelul judeţului Bihor au fost deblocate 35 de posturi pentru medici. Acestea sunt la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea - 2, ambele în specialitatea medicină de urgenţă, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile-Felix - 4 posturi deblocate, din care 1 - psihiatrie pediatrică, 1 - medicină de laborator, 1 - radiologie şi imagistică medicală, 1 post plus încă 1/2 normă - recuperare, medicină fizică şi balneologie, Spitalul Orăşenesc Aleşd - 1 post în specialitatea ortopedie şi traumatologie, Spitalul Municipal "Ep. Nicolae Popovici" Beiuş - 7 posturi, câte un post pentru cardiologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, neonatologie, neurologie, oftalmologie, ortopedie-traumatologie şi otorinolaringologie. Medicii mai pot concura pentru un post la Spitalul Municipal "Dr.Pop Mircea" Marghita, unde sunt deblocate 2 posturi - 1 post diabet, nutriţie şi boli metabolice, 1 post medicină de laborator, la Spitalul Municipal Salonta pentru 1 post în psihiatrie, la Spitalul Orăşenesc Ştei, unde sunt 2 posturi deblocate, unul la dermatovenerologie şi unul pentru epidemiologie, la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ştei - 8 posturi, dintre care 6 pentru psihiatrie,1- epidemiologie şi 1 - medicină de laborator, Spitalul de Psihiatrie Nucet - 4 posturi deblocate, 3 în specialitatea psihiatrie şi 1 în specialitatea medicină de laborator, Centrul de Sănătate Bratca 2 posturi, 1 post Medicină Internă şi 1 post Pediatrie, iar la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor sunt 2 posturi - 1 medicină de familie şi 1 medicină generală. La concursul sau examenul de ocupare a posturilor vacante pot participa medici de specialitate confirmaţi prin Ordin al ministrului Sănătăţii în specialitatea respectivă şi medici rezidenţi în ultimul an de pregătire în specialitate.
Aceste posturi au fost scoase periodic la concurs dar nu s-a prezentat nimeni. Ia mai scoateti mai posturi mai banoase in Oradea si atunci om vedea....
DE CE ATATEA CONCURSURI??CONCURS PT. INTRARE IN REZIDENTIAT,PENTRU IESIRE DIN REZIDENTIAT,PENTRU ATESTARE DREPT LIBERA PRACTICA, SI SA MAI DAI SI EXAMEN PENTRU OCUPARE POST IN SPECIALITATEA TA PENTRU CARE AI INVATAT 6-7-10 ANI ? OAMENII ASTIA CAND ISI MAI TRAIESC VIATA...CAT TRAIESC DAU EXAMENE SI INVATA ... PENTRU SALARII DE MIZERIE..