Premieră la Oradea: Congres Naţional de Endodonţie
Pentru prima dată la Oradea se va derula un congres medical important, notat cu punctajul maxim în nomenclatorul educaţional medical. Asociaţia Medicilor Dentişti din Oradea organizează, începând de mâine şi până duminică, prima ediţie a Congresului Naţional de Endodonţie sub Microscop.
La eveniment vor participa aproximativ 200 de medici stomatologi din Oradea şi din marile centre universitare din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, interesaţi de noile metode de tratament sub microscop a canalelor radiculare şi de condiţiile esenţiale pentru un tratament de succes. Lucrările şi prezentările se vor ţine la Facultatea de Medicină şi Farmacie, iar lucrările practice, în laboratoarele de medicină dentară ale specializării Medicină Dentară. „Congresul este centrat pe endodonţia sub microsop, o disciplină ce intră acum în România şi care implică cele mai noi descoperiri în medicina dentară", a declarat dr. Ştefan Ştefănescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor Dentişti din Oradea (AMeDeO). Procedura de tratament este de avangardă, oferind un tratament exact al dintelui. Aplicarea lui reduce numărul de extracţii, numărul de implanturi, fiind puţin cunoscută de medicii stomatologi şi de pacienţi. Alături de preşedintele dentiştilor orădeni, la conferinţa de lansare a Congresului au mai participat conf. univ. dr. Olivia Burtă, şef lucrări dr. Dan Slăvescu, şi medic primar stomatolog dr. Ionuţ Gheorghe, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Bihor.
La evenimentul de la Oradea participă medici cu notorietate profesională precum prof. univ. dr. Andrei Iliescu, dr. Dan Caminescu, care profesează în Bruxelles (Belgia), dr. Mihai Caba, dr. Cristian Conţelman şi alţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.