Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a organizat, recent, o conferinţă de presă, în cadrul căreia l-a prezentat pe noul preşedinte al Comisiei de Evaluare pentru Persoanele cu Handicap Adulte Bihor, în persoana dr. Gabriela Bimbo. Funcţia a fost, până de curând, deţinută cu jumătate de normă (două ore şi jumătate, trei zile pe săptămână) de dr. Ovidiu Pleşa, care, potrivit propriilor declaraţii, a demisionat din proprie iniţiativă. Astfel, în data de 4 iulie, s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al comisiei, singurul candidat fiind dr. Gabriela Bimbo, proaspătă absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, specializarea Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă la institutul naţional de profil din Bucureşti, care a obţinut postul, fiind încadrată cu normă întreagă. În altă ordine de idei, DASPC Bihor a efectuat de curând o amplă acţiune de verificare a dosarelor persoanelor cu handicap din trei comune bihorene, Brusturi, Bulz şi Girirşu de Criş. Dintre cele 507 de dosare verificate, la acţiunea de control a ieşit la iveală faptul că 17 persoane erau decedate, în ultima perioadă indemnizaţia lunară trimisă poştal în fiecare lună fiind returnată de fiecare dată. Astfel de inadvertenţe sunt cauzate, potrivit şefului Serviciului de Control din cadrul DASPC Bihor, Ştefan Goţia, de lipsa comunicării sau de o comunicare deficitară între primării privind situaţia persoanelor cu handicap, de înregistrarea tardivă la Registrul de deces, de lipsa unui program de evidenţă a populaţiei cu interconectare la toate oficiile de stare civilă din aria administrativă a Bihorului, respectiv la nivel naţional, dar şi de întocmirea defectuoasă sau superficială a anchetelor sociale sau de neefectuarea vizitelor la domiciliu de către medicii de familie.