Rectificare de buget în Sănătate
Biroul de presă al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor a făcut ieri publică alocarea sumei de 136,4 miliarde de lei vechi pentru sistemul sanitar bihorean, în urma rectificării de buget făcută de autorităţile din sănătate. Potrivit purtătorului de cuvânt al CAS Bihor, Oana Giurcă, din aceşti bani, 62 de miliarde de lei vechi vor fi acordate spitalelor pentru plata salariilor şi a tichetelor de masă, 6,7 miliarde de lei vechi vor reveni serviciilor de urgenţă prespitaliceşti (ambulanţei), pentru cheltuieli de personal, iar aproape 67,7 miliarde de lei vechi vor fi distribuiţi farmaciilor. "Banii au sosit pe fila de buget, dar nu se vor încheia actele adiţionale cu unităţile farmaceutice până la apariţia normelor metodologice de aplicare a contractului cadru pentru anul 2005, aflate acum în curs de modificare", a subliniat Oana Giurcă, care a apreciat drept mulţumitoare suma alocată Bihorului. Reglementările vor aduce precizări referitoare la criteriile în funcţie de care banii vor fi împărţiţi farmaciilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.