Reforma în sistemul medical de urgenţă, repusă pe tapet
Problemele legate de reforma în sistemul medical de urgenţă vor fi repuse pe tapet la întrunirea reprezentanţilor serviciilor de Ambulanţă din întreaga ţară, care va avea loc în perioada 18-20 martie, la Căciulata. Bihorul va fi reprezentat de directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, dr. Tiberiu Bondar, secretarul general al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, Gheorghe Chiş, şi de jurist Marcela Pavel. La reuniune au fost invitaţi şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Printre subiectele ce vor fi discutate, se vor număra bugetul alocat sistemului sanitar de urgenţă pentru semestrul I al acestui an şi contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.