Unii nutritionişti spun că este nevoie de cinci mese pe zi, alţii că trei (cu ceva mai multă mâncare) sunt suficiente. Important este, de fapt, să nu luaţi mai puţin de trei mese, pentru că altfel (de pildă, dacă mâncaţi tot ce trebuie într-o o singură masa pe zi, deşi este improbabil) riscaţi să nu puteţi ingera toţi nutrienţii necesari. Aceştia se vor limina înainte ca organismul dvs. să apuce să-i extragă şi să-i folosească. *Controlaţi-vă greutatea cu regularitate şi ţineţi o dietă uşoară ori de câte ori observaţi creşteri peste normal. Mai uşor slăbiţi două - trei kilograme, decât să dai jos zece, puse în timp. *Se estimează că o treime dintre bolile moderne ar putea fi prevenite printr-o dietă echilibrată şi o igienă alimentară corectă. *Alimentele ecologice, orice ar spune cei din jurul dvs. şi indiferent de preţ, sunt mai sănătoase: dacă vi le permiteţi, ar fi bine să le folosiţi, nu vă zgârciţi cu sănătzatea dvs. Cât despre unele E-uri, nici nu e nevoie să mai vorbim...