*Boabele de ienupăr (Juniperus communis) se culeg iarna. Principiile active din aceste fructe acţionează diuretic, sudorific, expectorant, antitusiv, antispastic şi antireumatic.
Fiind un depurativ foarte puternic, ienupărul favorizează eliminarea toxinelor din organism prin diureză şi transpiraţie. Cura cu 213 boabe. Pentru a face o cură completă, aveţi nevoie de 213 boabe de ienupăr. În prima zi, se mestecă 4 boabe de ienupăr, a doua zi 5 boabe şi aşa mai departe, până la 13 zile, apoi se scade câte un bob pe zi, pînă se ajunge iarăşi la 4 boabe. Înainte de a fi înghiţite, boabele se mărunţesc bine cu dinţii. Se consumă, întotdeauna, pe stomacul gol. Pe parcursul curei, nu se consumă deloc carne şi se reduce consumul de prăjeli, alimente conservate sau cu aditivi alimentari. Cura este indicată în următoarele afecţiuni: obezitate, mastoză chistică, cistită, gută, litiază urinară, reumatism, dereglări hormonale, afecţiuni hepatice şi biliare, afecţiuni gastro-intestinale, afecţiuni circulatorii, astm bronşic, viroză respiratorie. Tinctura de ienupăr. Cu ajutorul râşniţei, boabele uscate de ienupăr se mărunţesc fin, apoi se pun 15 linguri de pulbere într-un borcan cu filet, adăugându-se un pahar de alcool alimentar şi un pahar de apă, amestecându-se totul cât mai bine. Se închide borcanul şi se lasă totul la macerat, timp de 10 zile, după care tinctura obţinută se filtrează prin tifon şi se trage în sticluţe închise la culoare. În cazurile de cistită, nefrită, pielonefrită sau uretrite se ia o linguriţă de tinctură în jumătate de pahar de apă, pe stomacul gol, de 3 ori/zi.