Miercuri, a avut loc, la Bucureşti, o nouă serie de negocieri privind revendicările sindicaliştilor din Sănătate, reuniune la care au participat reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România, alături de confraţii lor din ţară, ai Ministerului Sănătăţii, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Acordarea sporurilor şi a celui de-al 13-lea salariu Preşdintele Uniunii Judeţene Sanitas (UJS) Bihor, Ioan Giurgiu, ne-a informat cu privire la rezultatele acestei noi runde de negocieri, precizând că ministrul interimar al Sănătăţii, Ionel Blănculescu, s-a angajat să rezolve, dintre toate problemele ridicate de sindicalişti, în primul rând, pe cele considerate urgente. Astfel, printre altele, personalul medical va primi cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2002, în unităţile spitaliceşti în care nu a fost acordat. Bugetul pentru 2004, insuficient Bugetul aprobat la nivel naţional pentru anul 2004, în sănătate, este, deocamdată, de 63.000 de miliarde de lei. Conform opiniei sindicaliştilor, însă, suma aprobată este insuficientă, nerăspunzând cerinţelor din sănătatea românească. Având în vedere că necesarul de buget se ridică la suma de 80.000 de miliarde de lei, sindicaliştii au solicitat ministrului Sănătăţii să facă demersurile necesare la Ministerul Finanţelor Publice, în vederea acordării diferenţei de 20.000 de miliarde de lei. Tichete de masă, da, plăţi compensatorii, în suspans Un alt punct dezbătut la întâlnirea din 5 noiembrie, a fost problema tichetelor de masă. Sindicaliştii au primit asigurarea din partea ministrului Sănătăţii că personalul medical din sănătate va beneficia de tichete de masă, începând cu 1 ianuarie 2004. O chestiune rămasă, deocamdată, sub semnul întrebării este acordarea plăţilor compensatorii personalului medical disponibilizat. Printr-un proiect de ordonanţă formulat recent de sindicalişti, era prevăzută acordarea, în funcţie de vechimea în muncă a personalului disponibilizat, ntre 6 şi 24 de salarii compensatorii. Respectiva ordonanţă a primit aprobarea din partea Ministerului Sănătăţii, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei. Nu aceeaşi a fost, însă, şi poziţia Ministerului Finanţelor Publice, care a aprobat doar acordarea a 6 salarii compensatorii, fapt care îi nemulţumeşte pe sindicalişti. Recenzie a salariaţilor din sănătate? În Bihor, au fost disponibilizate, în anul 2003, 167 de persoane. Din informaţiile primite de la UJS Bihor, personalul medical este în minus, faţă de necesităţi. "Din acest motiv, am cerut, pe de o parte, la ultima întâlnire de la Bucureşti, sistarea disponibilizărilor pentru anul 2003. (Aceasta pentru că existau zvonuri, nu informaţii oficiale, că, în decembrie 2003, erau programate să aibă soarta diponibilizării şi alte cadre medicale)," a specificat preşedintele UJS Bihor. Acesta a mai spus că orice conflict de muncă a fost suspendat, deocamdată, având în vedere că revendicările sindicaliştilor au fost aprobate de autorităţile naţionale, în procent de 90% . De la cloacă la... viespar Referitor la problema medicamentelor şi a arieratelor existente, acestea au lipsit de la dezbaterile din 5 noiembrie. Preşedintele Ioan Giurgiu a comentat problemele în cauză în felul următor: "Nu am dezbătut subiectul medicamentelor, ştiind că, în această privinţă, s-a trecut de la o cloacă la un adevărat viespar şi nu figura ca problemă esenţială, din moment ce actualul ministru interimar afirma, la instalare, că se va ocupa îndeosebi de rezolvarea acesteia. Cât priveşte situaţia arieratelor, s-a afirmat că o parte dintre ele au fost achitate. Oricum am privi problemele, situaţia subfinanţării din sănătate rămâne. Şi nu ştim până când. Anul 2003 a fost nefast, pentru ramura sănătăţii.