S-a prelungit termenul de depunere a documentelor de plată
La Casa de Asigurări de Sănătate,
Termenul până la care angajatorii mai pot depune la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor listele nominale cu salariaţii şi declaraţiile pentru plata concediilor medicale pentru luna ianuarie s-a prelungit până în 15 martie.
Pe ultima sută de metri, angajatorii s-au îmbulzit, ieri, la CAS Bihor pentru depunerea raportărilor aferente lunii ianuarie a acestui an. În faţa celor trei ghişee din incinta instituţiei de unde se preiau documentele, s-au format, în ultima zi rămasă până la expirarea termenului, cozi mari, drept pentru care CAS Bihor a decis să prelungească perioada în care aceştia mai pot depune raportările aferente lunii ianuarie până în 15 martie. "Capacitatea zilnică de preluare a datelor este de aproximativ 1.000 de agenţi economici, astfel că, pentru a finaliza preluarea raportărilor, începând din data de 10 martie (astăzi, n.r.), se vor atribui zilnic 1.000 de numere de ordine. Până în 8 martie au fost preluate aproximativ 5.000 raportări privind obligaţiile de plată pentru concediile medicale şi alte 8.000 de raportări privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată de 6,5% + 7%, la fondul asigurărilor sociale de sănătate", a precizat Oana Giurcă, purtătorul de cuvânt al CAS Bihor, estimând că activitatea de preluare a acestor documente se poate finaliza până la jumătatea acestei luni. În altă ordine de idei, pentru a putea beneficia de decontarea din partea CAS la prescrierea certificatelor medicale, medicii curanţi bihoreni au încheiat deja, între 20 şi 28 februarie, convenţiile cu CAS Bihor, proces care va demara în Capitală abia la jumătatea acestei luni.
Mălina POP
Comentarii
Nu există nici un comentariu.