După ce au fost plecaţi în delegaţie de serviciu, prin ţară, doi colegi de muncă au fost diagnosticaţi cu virusul de tip AH1N1. Bihorenii se aflau în Ploieşti, unde, acuzând simptomele noii gripe, s-au prezentat la Secţia de boli infecţioase din oraşul respectiv pentru a li se preleva probe, în vederea efectuării analizelor.

 

În cursul zilei de luni, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie au confirmat încă două cazuri de îmbolnăvire cu noua gripă. Este vorba de doi colegi de muncă, care s-au aflat săptămâna trecută în delegaţie la Ploieşti. Potrivit dr. Iulian Zaporojan, cei doi s-au prezentat la Secţia de boli infecţioase din oraşul în care se aflau, acuzând simptomele noii gripe. Medicii din Ploieşi au prelevat probe de laborator de la ambii suspecţi, un bărbat şi o femeie, pentru a confirma sau infirma diagnosticul de gripă, anunţând apoi epidemiologii din Oradea. La sfârşitul săptămânii trecute, ambii s-au întors în judeţ şi s-au prezentat la Secţia de boli infecţioase din municipiu. "Colegii de la Ploieşti ne-au informat cu privire la cei doi suspecţi, astfel, după ce au venit la noi, i-am internat în secţie şi i-am pus sub supraveghere medicală", a explicat epidemiologul. Acesta a mai adăugat că bărbatul şi femeia prezintă o formă uşoară de îmbolnăvire cu noul virus gripal şi că se vor reface în curând. La fel cum se întâmplă de fiecare dată în aceste cazuri, specialiştii de la Biroul de Promovare a Sănătăţii, din cadrul DSP, au demarat o anchetă epidemiologică pentru a stabili contextul în care au contactat boala şi care sunt contacţii acestora.

 

În zilele de weekend, nu mai puţin de 72 de bihoreni cu infecţii respiratorii acute s-au prezentat la Secţia de boli infecţioase, 13 fiind internaţi. Până la ora actuală, în judeţ au fost confirmate şase cazuri de îmbolnăvire cu virusul AH1N1.