În week-endul care tocmai a trecut, echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă au fost solicitate să intervină în trei cazuri de intoxicaţii involuntare. Două dintre acestea au fost generate de ingerarea unor cantităţi mari de medicamente, printre acestea s-a aflat şi cazul unui copil de numai 8 ani, iar cel de-al treilea a fost produs în urma consumului de alcool Fetiţă de opt ani, intoxicată cu medicamente O fetiţă de 8 ani, Elisabeta P., din Oradea, a făcut o intoxicaţie involuntară cu medicamente. Incidentul s-a petrecut vineri la prima oră a dimineţii. Fetiţa a fost transportată de urgenţă, de către o maşină a Ambulanţei, la Spitalul Clinic de Copii Oradea, pentru îngrijiri şi tratament. Se afla în stare depresivă A doua zi, la orele amiezii, un bărbat de 47 de ani, Ion C., din Oradea, aflându-se într-o stare depresivă, a luat mai multe tablete de diazepam. La scurtă vreme, însă, omul a dat semne de intoxicaţie medicamentoasă, starea acestuia necesitând intervenţia Ambulanţei. Un echipaj din cadrul instituţiei s-a deplasat de urgenţă la domiciliul acestuia şi l-a transportat, apoi la Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie din Oradea, pentru supraveghere şi îngrijiri medicale. S-a intoxicat cu alcool Tot în acest week-end, o femeie în vârstă de 36 de ani, din Oradea, pe fondul unei nevroze depresive, a făcut o intoxicaţie generată de consumul unei cantităţi mari de alcool. Femeia a fost transportată de o maşină a Ambulanţei la Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie din Oradea.