Directorul Spitalului de Boli Infecţioase Oradea, dr. Sonia Drăghici, ne-a informat recent despre existenţa a 9 cazuri de trichineloză confirmate la tot atâtea persoane, din aceeaşi familie, care au fost internate la spitalul pe care îl conduce, după ce au consumat periodic din preparatele tradiţionale de porc prelucrate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. În legătură cu simptomatologia şi tratamentul acestei boli, dr. Sonia Drăghici, medic primar boli infecţioase, a avut amabilitatea să ne acorde câteva amănunte în cadrul unui scurt interviu: - Deşi s-a scris mult despre trichineloză şi populaţia este avertizată periodic asupra pericolului, boala, totuşi, recidivează. De ce? - Din varii motive: unii nu renunţă la tradiţie, amăgindu-se cu supoziţia că în gospodăria lor este ordine şi curăţenie, porcul crescut aici fiind inofensiv. Supoziţia merge mai departe, până a considera o ruşine să mergi la medicul veterinar să-ţi facă examenul trichineloscopic, aceasta însemnând că-ţi dai verdictul propriu de gospodar leneş în curtea căruia domneşte mizeria?! Câtă falsitate! Poate interzice cineva trecerea şobolanilor, veniţi din alte gospodării, prin coteţul porcilor, oricât de îngrijit ar fi acesta? Nicidecum! Pentru că Trichineloza, se ştie, este o boală determinată de parazitul trichinella spiralis, transmis de şobolani la porc, respectiv acesta trece la om. - Care sunt primele simptome ale acestei boli? - În primele trei zile, se manifestă prin tulburări digestive, diaree, dureri abdominale, după care apare reacţia alergică generalizată, manifestată prin edeme, în special la nivelul capului - de aici şi denumirea de boala capetelor umflate - şi la nivelul extremităţilor cu erupţii cutanate care sunt trecătoare (apar şi dispar). Apar, apoi, durerile musculare, dar reacţia alergică continuă la nivelul altor organe, printre care cele mai importante sunt: cordul (miocardita), sistemul nervos (polinefrita, encefalita trichinelozică), rinichii, ficatul. În faza de invazie generalizată se poate produce decesul. - După tratamentul corect administrat, pacientul rămâne cu sechele? - În baza noastră de date avem evidenţa tuturor persoanelor infestate cu trichinella spiralis şi le urmărim timp de trei ani. Sechelele pot fi: dureri musculare care persistă, o imunitate mai scăzută. Bolnavul corect tratat se vindecă. - Un sfat pentru cititorii noştri... - Să verifice carnea pe care o cumpără sau cea din sacrificări, pentru a-şi salva viaţa. Să nu uităm vorba străbunilor noştri, să păstrăm lingura de argint în casa săracului! Un joc superb de cuvinte care denotă că sănătatea este mai presus de toate.