Numărul băieţeilor l-a întrecut pe cel al fetiţelor La Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie din Oradea, s-au născut, în acest sfârşit de săptămână, de vineri dimineaţa până ieri la orele amiezii, 26 de copilaşi. Potrivit datelor furnizate de personalul instituţiei, naşterile au decurs normal, atât mămicile care le-au dat viaţă, cât şi bebelaşii s-au aflat în bună stare fizică, după naştere. Din numărul total de copilaşi care s-au născut în acest week-end, 5 au venit pe lume prin cezariană. Şi de această dată numărul băieţeilor l-a întrecut pe cel al fetiţelor: "scorul" fiind de această dată 19 la 7. Duminică liniştită la Urgenţe Ortopedie Dacă prima cădere a zăpezii de săptămâna trecută a făcut numeroase victime, peste 80 de orădeni fracturându-şi mâinile sau picioarele, ieri a fost o zi liniştită la compartimentul Urgenţe Ortopedie, din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Potrivit dr. Ioan Mercea, medic primar ortoped de la instituţia menţionată, în cursul zilei de duminică, până la orele după-amiezii, doar un singur caz s-a semnalat de afecţiune ortopedică, o fractură de încheietură a mâinii, generată de alunecarea pe gheaţă. Nu acelaşi lucru se poate spune despre ziua de sâmbătă, când la Urgenţe Ortopdie s-au prezentat cu diverse afecţiuni ortopedice, cauzate de căderile pe zăpadă, opt persoane, dintre care trei au suferit fracturi de încheietură a mâinii şi alţi cinci, fracturi la gleznă.