Sancţiuni pentru medicii "sensibilizaţi" de Sensiblu
Colegiul Medicilor Bihor pune piciorul în pragul concurenţei neloiale
Concurenţa neloială faţă de societăţile farmaceutice concurente şi campania agresivă de atragere a clientelei prin intermediul medicilor prescriptori, ca politici duse de lanţul de farmacii Sensiblu, au constituit, recent, obiectul unei sesizări adresate de Colegiul Farmaciştilor Bihor instituţiei omoloage profesionale a medicilor.
La ghişeele farmaciilor bihorene se adresează, din când în când, pacienţi cu reţete personalizate Sensiblu în mână, la care sunt anexate cărţi de vizită, de asemenea personalizate, cu sigla acestei companii farmaceutice, pe care este inscripţionat mesajul "Trimiteţi prietenii la Sensiblu" şi un cod de bare, iar pe verso figurează facilităţile de care beneficiază persoana care trimite (medicul prescriptor) pacientul la Sensiblu. Numai că este vorba de medicamente din categoria celor din grupa B şi de cele naturiste, al căror adaos comercial oricum diferă de la o farmacie la alta, ceea ce face ca anumite medicamente să poată fi găsite, în fond, la preţuri mai mici în alte farmacii, în ciuda reducerii de cinci la sută acordate de Sensiblu cumpărătorilor fideli, în cadrul cunoscutei campanii publicitare pe care o practică în mod curent. Este uşor de ghicit "scenariul" în care agenţi angajaţi ai Sensiblu distribuie medicilor prescriptori astfel de "materiale de promovare", contra unor "facilităţi" frumuşele, în scopul câştigării clientelei. "Este o campanie agresivă şi o concurenţă neloială, ca politici de câştigare a clientelei, faţă de celelalte societăţi farmaceutice, sfidând Codul de Etică şi Deontologie medicală", a precizat, ieri, preşedinta Colegiului Farmaciştilor (CF) Bihor, Eugenia Hamza, adăugând că farmaciştii angajaţi ai Sensiblu nu pot fi traşi la răspundere de instituţia pe care o conduce, întrucât nu sunt ei cei care încalcă legea. "De încălcarea Codului de Etică şi Deontologie Medicală se face vinovată, în schimb, conducerea acestei companii", a mai spus preşedinta CF Bihor.
Colegiul Medicilor Bihor, sesizat săptămâna trecută de forul omolog al Farmaciştilor, a atenţionat medicii prescriptori că cei care recurg la aceste practici se expun la sancţiuni care vor fi aplicate de către această instituţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.