Hotelul Ramada din Oradea este până sâmbătă, 18 octombrie a.c., gazda Săptămânii Neuropatiei Diabetice. În cadrul evenimentului, medicii de familie din toată ţara vor afla cum se face prevenţia, diagnosticarea precoce şi tratamentul neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic.

În prezenţa a aproximativ 40 de persoane, ieri, la ora 13.20, medicul Monica Sabău a prezentat cum se îngrijeşte şi cum se acţionează în cazul neuropatiei şi a piciorului diabetic.

„Evaluarea de început pentru identificarea semnelor afecţiunii este foarte importantă mai ales că, în multe cazuri, necesită o abordare multidisciplinară. Se impune şi efectuarea unui screening pentru boala arterială periferică, mai ales că mulţi dintre pacienţi sunt asimptomatici", a spus, printre altele, medicul. Ajunsă la a doua ediţie, Săptămâna Neuropatiei Diabetice are loc în perioada 13-18 octombrie şi cuprinde simpozioane dedicate medicilor de familie din 28 de oraşe din ţară. În cadrul evenimentului, medicii de familie din Oradea au posibilitatea să afle informaţii utile cu privire la prevenţia, diagnosticul precoce şi tratamentul neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic. Vor conferenţia prof. dr. Amorin Popa - şeful Centrului de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice din Oradea, dr. Monica Sabău - medic primar Neurologie şi dr. Ramona German. Participarea medicilor este gratuită, în limita locurilor disponibile. Prevenirea, diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic reprezintă una dintre marile provocări pentru medicii implicaţi în îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat, fiind vorba de complicaţii severe şi ireversibile ale acestei afecţiuni cronice. Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, neuropatia diabetică este caracterizată prin distrugerea progresivă a nervilor, ce favorizează instalarea ulceraţiilor şi amputaţiilor membrelor inferioare.