Un proiect finanţat din fonduri europene anunţă acordarea de burse consistente în cadrul unei şcoli postdoctorale. Proiectul este dezvoltat de Universitatea din Oradea în parteneriat cu Academia de Studii Economice - Centrul de Cercetări, Analize şi Politici Regionale Bucureşti şi ESSEC Business School Paris, proiectul fiind implementat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, solicitantul şi beneficiarul proiectului.
Implementarea proiectului presupune dezvoltarea a două programe postdoctorale, unul în cadrul Academiei de Studii Economice, iar celălalt, în cadrul Universităţii din Oradea. Durata proiectului cu titlul „Programe postdoctorale în avangarda cercetării de excelenţă în Tehnologiile Societăţii Informaţionale şi dezvoltarea de produse şi procese inovative" este de 36 de luni (din 1 aprilie 2010-31 martie 2013). În cadrul proiectului va fi acordat un sprijin financiar pentru 32 de cercetători constând în participarea la conferinţe în străinătate, la sesiuni ştiinţifice în ţară, practică în străinătate, burse în 3 semestre. Proiectul este finanţat cu peste 26 de miliarde de lei vechi, cercetătorii selectaţi urmând să primească câte 1.500 lei pe lună plus un stagiu în Franţa sponsorizat cu 1.500 de euro. Domeniul de recrutare al candidaţilor este din IT şi Inginerie Electrică (11), Economie (11) şi Textile/Pielărie (10).
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să nu fi beneficiat de alte burse postdoctorale din fonduri publice sau burse din Fondul Social European; să aibă titlul de doctor în ştiinţe obţinut după anul 1999; să aibă cunoştinţe foarte bune de limba engleză; să semneze un acord prin care se obligă să participe la toate activităţile prevăzute în cadrul proiectului şi să răspundă financiar în caz că nu le respectă. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 2 august 2010 ora 16.00. Dosarul de candidatură se va depune în format electronic la adresa de e-mail certex@ns.certex.ro, iar în format fizic, personal sau prin poştă (data limită 2 august 2010), la sediul solicitantului: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr.16, Sector 3, Bucureşti.