Se redeschide Spitalul din Ştei
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul orădean Florian Bodog, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la PSD Bihor, că Spitalul Orăşenesc din Ştei va fi redeschis, însă sub o altă structură. Aprobarea a fost semnată în această săptămână.
Spitalul Orăşenesc din Ştei se va redeschide încă din această toamnă, dacă revine personalul detaşat la alte unităţi spitaliceşti. "În această săptămână s-a aprobat redeschiderea Spitalului din Ştei. Era păcat ca personalul şi dotările de acolo să rămână nefolosite. Spitalul va funcţiona sub o altă structură care să se muleze pe nevoile locuitorilor din zonă. În funcţie de cum îşi recuperează personalul, Spitalul din Ştei se poate deschide chiar de luna viitoare. Am înţeles de la autorităţile locale că personalul şi-a anunţat deja dorinţa de a reveni", a afirmat secretarul de stat. Pe de altă parte, medicul Florian Bodog a precizat că, chiar dacă spitalul va funcţiona din acest an, relaţia contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate va fi valabilă doar începând cu luna ianuarie a anului 2013. Reamintim că Spitalul Orăşenesc din Ştei a fost închis anul trecut, când ministru al Sănătăţii era senatorul bihorean Cseke Attila. În încercarea de a opri închiderea spitalului, în oraş au fost organizate proteste, iar Guvernul a fost dat în judecată. Înainte de închidere, unitatea din Ştei avea 52 de paturi şi secţii de Chirurgie Generală, Obstetrică şi Ginecologie, Interne, Pediatrie, Oftalmologie, ORL şi Radiologie. Totodată, spitalul beneficia de un laborator de analize medicale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.