Preşedinta Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, Simona Ardelean, a fost demisă din funcţie, ca urmare a unor modificări aduse de un Ordin publicat luna trecută în Monitorul Oficial. Actul impune schimbarea statutului CNAS şi organizarea de concursuri pentru a ocuparea funcţiilor de preşedinţi ai caselor judeţene. Concursul se va desfăşura în zilele de 26 şi 27 iulie, în Bucureşti, iar până în data de 21 iulie, candidaţii îşi pot depune dosarele de înscriere. Până la ocuparea postului din fruntea CAS Bihor, ca preşedinte interimar a fost delegat tot ec. Simona Ardelean. Titulatura va fi şi ea modificată, cel care va conduce instituţia se va numi preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate - manager al sistemului la nivel local. Şi pentru ocuparea altor funcţii din conducerea acestor unităţi, cum sunt cele de director executiv management şi economic, director executiv planificare, dezvoltare şi relaţii cu furnizorii şi medic şef (noile denumiri) se vor organiza concursuri. Acestea se vor desfăşura în perioada 18-22 iulie şi vor fi susţinute tot în Bucureşti. Ec. Simona Ardelean este de părere că aceasta este o decizie potrivită din partea autorităţilor din Sănătate, precizând că "se reanalizează amplu, acum, sistemul de conducere a caselor de sănătate judeţene, este vorba de un nou concept de management, pentru eficientizarea activităţii şi cred că era necesară şi o reanalizare a criteriilor de selecţie a preşedinţilor de case". Actualul preşedinte interimar al CAS Bihor a afirmat că se va înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte director general al instituţiei, care se va desfăşura la sfârşitul acestei luni.