Sărbătorile de Iarnă din acest sfârşit de an îi prind, şi de această, pe medicii de la serviciile de urgenţă pe baricade. Deoarece, în această perioadă, tot mai mulţi bihoreni fac abuz de mâncare şi băutură, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a dispus suplimentarea numărului de medici şi echipaje care vor acţiona între 24 şi 31 decembrie
.
În fiecare an, în preajma Crăciunului, iar apoi a Revelionului, numărul solicitărilor pentru intervenţia ambulanţei este mai mare decât în zilele obişnuite. Cele mai multe nu sunt foarte grave şi se referă de obicei la probleme biliare sau intoxicaţii alimentare provocate de consumul în exces al produselor tradiţionale de Sărbători. Şi la cea mai mare unitatea medicală din Bihor, Spitalul Clinic Judeţean, programul este normal, iar medicii sunt pregătiţi să intervină în orice situaţie. Măsurile au fost luate la nivel central de subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, care a precizat că serviciile de ambulanţă şi SMURD vor lucra la capacitate maximă în prerioada următoare. Pentru buna funcţionare a serviciilor medicale directorilor unităţilor li s-a cerut verificarea, din timp, a stocurilor de medicamente şi materiale sanitare, dar în special funcţionalitatea aparatelor medicale precum computerul tomograf, RMN şi angiograful. Astfel, bihorenii care vor avea nevoie de investigaţii medicale urgente vor putea beneficia de ele la Spitalul Clinic Judeţean, unde aparatele medicale au fost puse în funcţiune. Totodată, maşinile pentru calamităţi şi dezastre, care ar pune în pericol viaţa bihorenilor, sunt pregătite pentru orice fel de intervenţii.