Majoritatea farmaciilor din Bihor se află, în acest sfârşit de an, în imposibilitatea de a mai elibera medicamente compensate şi gratuite. Mult aşteptata rectificare bugetară, pe lângă că a sosit cu întârziere, a adus şi bani puţini, cei 9 miliarde de lei alocaţi la sfârşitul lunii noiembrie fiind insuficienţi, aşa cum a afirmat Oana Giurcă, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor. Ca atare, instituţia a cerut farmaciilor să elibereze medicamente peste plafoanele din acest an, în funcţie de posibilităţile financiare ale fiecărei unităţi, reţetele urmând a fi decontate în anul următor, fără a se şti exact când anume. Dacă medicamente gratuite (în afara celor care se dau în cadrul programelor naţionale) nu mai eliberează nici o farmacie, în schimb, cele compensate (de 50%, 65% şi 90%) mai pot fi găsite doar la farmaciile "Fontana", de pe strada Transilvaniei, şi "Bioef", de pe strada Moldovei nr. 17, ambele din Cartierul Rogerius. La "Bioef" mai puteţi găsi aceste medicamente doar până la sfârşitul săptămânii viitoare. Felicia Sotoc, farmacistă la unitatea "Vitamina" (care a eliberat până de curând medicamente pentru hepatita C), a afirmat: "Noi am elibera în continuare medicamente compensate şi gratuite, dacă am fi siguri că s-ar deconta de către CAS. Mai mult, de curând s-au terminat plafoanele şi pentru hepatita C, deşi afecţiunea face parte din programele naţionale". Farmacia Sensi Blu mai eliberează medicamente gratuite doar din cadrul programului "Inimi pentru inimi". Cristina Marinoiu, famacist diriginte al unităţii, a subliniat că, din păcate, Bihorul, comparativ cu celelalte judeţe din ţară, primeşte unele dintre cele mai mici plafoane pentru farmacii. "Investiţiile în medicamente sunt deja de ordinul miliardelor, iar noi din primăvară nu am mai beneficiat de nici o decontare din partea CAS", a spus Cristina Marinoiu.