Peste 100 de medici de familie, pediatri, asistenţi medicali, farmacişti şi psihologi din Bihor au participat la prima ediţie a Simpozionului "Asistenţa paliativă a copilului cu boală cronică", desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Clinic de Copii Oradea. Acţiunea a fost organizată de instituţia gazdă, de Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea şi de Emanuel Hospice, din cadrul Fundaţiei "Casa" din Oradea. O parte dintre participanţii la simpozion au expus referate, iar după câteva prezentări de caz, cum ar fi "Ameliorarea calităţii vieţii copiilor cu afecţiuni cronice grave care necesită spitalizare îndelungată", "Terapia prin râs", "Stresul ocupaţional în oncopediatrie", s-au reunit la o masă rotundă pentru discuţii şi concluzii. Medicina paliativă vizează aspecte precum: calmarea durerii, condiţii de îngrijire şi de igienizare a corpului sau asistenţă psihologică, în cazurile care nu pot fi tratate.