Cu toate că în urmă cu cinci luni a luat fiinţă Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, reuninnd 4.300 de sindicalişti din cadrul instituţiilor de control, conducerea Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) a anunţat, în 15 noiembrie, că altă organizaţie sindicală de sine stătătoare este acum în curs de constituire. Potrivit adresei semnate de Constantin Silinescu, comisar general al GNM, în formaţiunea respectivă urmează să fie incluse toate structurile teritoriale din ţară ale acestei instituţii, care să apere interesele angajaţilor ei. Adresa a fost transmisă comisariatelor regionale şi judeţene, inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic ale GNM, cu următoarea menţiune: "să luaţi măsurile legale ce se impun în vederea aderării personalului din subordine, inclusiv a dvs, la organizaţia sindicală a GNM, pentru a nu fi puşi în situaţia în care instituţia pe care o conduceţi să fie inclusă în alte organizaţii sindicale". Din SNFP făceau parte până acum sindicaliştii Gărzii Financiare, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ai Inspecţiei Muncii, ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai instituţiilor subordonate Ministerului Afacerilor Externe şi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor. Ieri, la ora 15.00, la Hotelul Atrium din Oradea, a avut loc o conferinţă de presă pe această temă, susţinută de preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, aflat într-o deplasare în teritoriu, pentru o radiografiere a situaţiei actuale a funcţionarilor publici şi pentru a găsi strategii de rezolvare a problemelor cu care aceştia se confruntă. Sebastian Oprescu a făcut precizări cu privire la demersurile făcute de conducerea GNM pentru constituirea grupării sindicale de sine stătătoare, considerându-le ilegale. "Este un caz inedit de abuz de putere la vârful GNM, prin care un conducător de instituţie publică de control la nivel naţional doreşte să-şi creeze un sindicat propriu şi să manipuleze decizia funcţionarilor publici din instituţia pe care o conduce (...), însă domnia sa (Constantin Silinescu, n.r.) nu ştie că metodele pe care le foloseşte contravin legii şi se pedepsesc penal, cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani". Preşedintele SNFP a mai apreciat că în spatele acestor demersuri se află motivaţii de ordin politic. În ceea ce priveşte situaţia funcţionarilor publici din Bihor, Sebastian Oprescu a apreciat că aceştia se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi colegii lor din ţară: lipsa de personal, maşini, dotare, precum şi a protecţiei pe care statul ar trebui să o asigure prin statut funcţionarului public.