Cele 15 unităţi spitaliceşti cu paturi existente în judeţul Bihor au fost evaluate, zilele trecute, de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi o comisie de evaluare a Ministerului Sănătăţii, coordonată de dr. Raed Arafat, subsecretar de stat. Scopul analizei a fost acela de a stabili în ce măsură acestea vor putea trece, de la 1 iulie, în administrarea autorităţilor locale.
După cum au anunţat oficialii Ministerului Sănătăţii, la începutul lunii iulie se intenţionează trecerea unităţilor sanitare cu paturi în subordinea consiliilor locale. În cadrul acestei strategii de descentralizare a sistemului sanitar, un prim pas a fost efectuat, prin evaluarea celor 15 spitale cu paturi din Bihor. În acest sens, în perioada 1-3 martie, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătăte Publică au verificat o serie de indicatori pornind de la funcţionalitatea clădirilor, dotarea cu aparatură şi probleme de personal. Concluziile, fişele de evaluare şi propunerile din partea autorităţilor bihorene privind măsurile de eficientizare a activităţii spitalelor urmează să fie prezentate Ministerului Sănătăţii până la jumătatea lunii martie. "Analiza s-a realizat pe baza unei fişe de evaluare, sub formă de machetă, cuprinsă în normele metodologice ale ordinului Ministerului Sănătăţii din 11 februarie 2010. Au foste verificate, prin sondaj, la nivelul unităţii sanitare cu paturi cooncordanţa datelor cuprinse în fişele de evaluare a activităţii acestora şi situaţia reală. Fişa de evaluare a fost însoţită de o notă cu propuneri şi observaţii pentru îmbunătăţirea activităţii respective şi optimizarea ei", se arată într-un comunicat remis de către şeful DSP Bihor, dr. Marius Pîrcioagă. În funcţie de această evaluare se va face şi un buget estimativ, ce va cuprinde fondurile necesare pentru funcţionarea spitalelor şi recondiţionarea acestora. Ministerul Sănătăţii intenţionează transferarea unităţilor spitaliceşti cu paturi în subordinea administraţiilor locale, dar pentru aceasta autorităţile vor trebui să ştie cu exactitate situaţia spitalelor. Spitalele din judeţ au fost supuse unei evaluări similare şi în anii trecuţi, dar se pare că de această dată, în urma analizei efectuate de MS, se va decide care dintre unităţile spitaliceşti bihorene vor rămâne în administrarea ministerului şi care vor merge către autorităţile locale.