Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie: Fără secţia de neuropsihiatrie infantilă (NPI), doar cu compartiment de ATI
- Două obiecţii asupra activităţii pe 2002 a Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea au fost reţinute de către comisia de control interdisciplinar a Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ne preciza dr. Gheorghe Oros, directorul general al instituţiei. Prima se referă la obligaţia noastră de a renova secţia de neuropsihiatrie - infantilă, considerată şi ca o clauză la obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare a spitalului, pe care am obţinut-o în 2001, lucru care, în situaţia financiară din 2003, nu s-a putut realiza. Pe de altă parte, comisia a evaluat şi a găsit ca oportună mutarea acestei secţii în cadrul Spitalului Clinic de copii, unde există spaţiu excedentar nefolosit şi se putea amenaja o secţie nouă, model. În acest sens, ne-au venit în sprijin Primăria şi Prefectura, prin Consiliul Local şi cel Judeţean, pentru dotarea cu măsuri de siguranţă pentru copiii mutaţi.
O dată cu pacienţii, au fost transferate şi cele 30 de cadre medico-sanitare şi de îngrijire, nimeni nefiind disponibilizat. Din punct de vedere al numărului de personal, întrucât spitalul nostru a avut o acoperire minimă de personal, respectiv 75% din normativ, nu s-a pus şi nu se pune problema disponibilizărilor, reducerea limitându-se deci la cele 30 de persoane angajate ale NPI, care vor figura în organigrama Spitalului Clinic de Copii Oradea.
Cea de a doua modificare se referă la Secţia de Terapie Intensivă Neurologică, propusă pentru modificări din punct de vedere al asistenţei medicale. Respectiv, bolnavii cu accidente vasculare cerebrale (AVC), care trebuie asistaţi, vor fi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean, prin departamentul său de urgenţă nou înfiiţat. Astfel, spitalul nostru va avea în organigrama sa nu o secţie, ci un Compartiment de Anestezie şi Terapie Intensivă Neurologică în cadrul unei secţii.
- Restructurarea nu înseamnă şi reduceri de paturi?
- Prin transferarea Secţiei N.P.I., s-a efectuat şi reducerea de 25 de paturi de la Psihiatrie, iar alte 5 paturi au fost trecute la Staţionarul de zi.
- Autorizaţia sanitară de funcţionare o deţineţi, restructurarea este ca şi finalizată, care este situaţia secţiilor, din moment ce spitalului i s-a recunoscut statutul de "clinic"?
- După restructurarea şi respectarea normelor sanitare în vigoare privind la condiţiile de obţinere a acestui statut, toate secţiile spitalului sunt secţii clinice.
- Ceea ce înseamnă că altul va fi şi bugetul repartizat, coeficientul pentru secţie clinică fiind aproape dublu faţă de cel al unei secţii de spital municipal sau orăşenesc?
- Sigur, procentul este mai mare, dar nici banii pentru restanţele pe 2002, de aproximativ 18 miliarde lei, nu i-am obţinut încă, deşi am oferit servicii medicale, pentru cazurile de urgenţă, în plus faţă de suma contractată, de 46 miliarde lei. Şi, cum în acest an, Spitalul împlineşte un secol de existenţă, facem pregătirea pentru acţiunile care se vor desfăşura între 2-4 octombrie a.c., printre altele, numărându-se şi două manifestări ştiinţifice pe teme de neurologie şi psihiatrie cu participare internaţională. Avem deja, în acest sens, sprijinul nemijlocit al Primăriei şi Prefecturii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.