Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Operație deosebit de complexă
Un pacient de 68 de ani s-a prezentat la Spitalul Județean cu simptome de răgușeală, insuficiență respiratorie, și dificultăți de alimentație (la înghițit), iar în urma investigațiilor medicale a fost diagnosticat cu un carcinom laringian extins (tumoră malignă).
Stadiul avansat al bolii a exclus orice alt tratament cu conservare de organ, așadar s-a efectuat o laringectomie totală cu evidare ganglionară. Intervenția chirurgicală a presupus îndepărtarea în totalitate a laringelui (organul respirației și fonației) și refacerea tubului digestiv, prin suturarea faringelui. Operația a fost una extrem de delicată, atât prin prisma complexității regiunii anatomice abordate, cât și prin îngrijirea postoperatorie și durata extinsă de spitalizare. Intervenția a avut loc pe 18 octombrie 2023, a durat 5 ore și a decurs bine, fără complicații intraoperatorii. Postoperator, pacientul a fost sub supraveghere medicală în cadrul Secției Clinice ATI I. În momentul de față, acesta se simte bine, iar în funcție de rezultatul histopatologic, se va stabili dacă acesta va trebui să urmeze un tratament oncologic.
Această intervenție complexă a fost posibilă datorită strânsei colaborări dintre medicii și asistenții medicali din cadrul secțiilor clinice ORL, respectiv ATI I. Echipa operatorie a fost compusă din doctorii Ciprian Venter - medic primar ORL, Huba Mozes - medic primar ORL, Natalia Cucos - medic rezident ORL, Gheorghe-Ioan Prada - medic primar ATI și Serina Sime - asistentă instrumentară.
„Această intervenție complexă, realizată pentru prima dată în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, reprezintă un pas important pentru Secția Clinică ORL, în ceea ce privește intervențiile chirurgicale care se efectuează pentru această patologie. Astfel, se dorește îmbunătățirea ratei de supraviețuire și a calității vieții pacienților postoperator. Secția dispune de o echipă medicală dedicată și performantă, de aparatură medicală de ultimă generație, precum și de susținerea conducerii spitalului pentru acordarea de servicii medicale de înaltă calitate atât pacienților din județul Bihor, cât și celor din județele limitrofe”, se afirmă într-un comunical al Spitalului Județean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.