Cei mai afectaţi de datoriile înregistrate de Spitalul Clinic Judeţean sunt bolnavii. Aparatele medicale, unele în valoare de mii de euro, zac prăfuite în sălile de investigaţii din cauza fondurilor insuficiente ale unităţii sanitare. În valoare de 2,5 milioane de lei, performantul angiograf a intrat oficial în repaus, tomograful se defectează din ce în ce mai des, iar staţia de sterilizare, utilizată zi şi noapte, e de mirare că mai funcţionează. Atunci de ce mai cotizează atunci orădenii la CAS, dacă sunt nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru serviciile medicale apelând la Spitalul privat Pelican?

Cumpărat cu aproape 3 milioane de lei şi pus în funcţiune cu mare fast, angiograful de la Spitalul Clinic Judeţean a ajuns obiect de decor odată cu epuizarea fondurilor şi acumularea datoriilor. Bihorenii nici nu au apucat să se bucure că nu mai sunt nevoiţi să bată drumul Clujului pentru efectuarea investigaţiilor cardiologice, că angiograful a şi fost "scos din priză", din cauza fondurilor insuficiente a unităţii sanitare, mai ales că aparatul nu a fost inclus în Programul Naţional de Sănătate. Dacă în urmă cu două luni doar patru cardiaci mai beneficiau lunar de investigaţii medicale, în momentul de faţă, acesta a fost pus, oficial, la păstrare. Potrivit actualului manager al spitalului, dr. Florin Bodog, atât vechea conducere, cât şi actuala au înaintat, în repetate rânduri, adrese Ministerului Sănătăţii, dar fără să primească un răspuns concret.

Tomograful funcţionează... şi nu prea
Nici tomograful de la Spitalul Clinic Judeţean nu e într-o stare tocmai bună. După o perioadă de nefuncţionare, aparatul a început să fie utilizat din primele luni ale acestui an. Spre deosebire de angiograf, acesta are o vechime de aproape 14 ani şi efectuează, în medie, peste 100 de analize medicale. Situaţia devine şi mai gravă, pentru că se defectează uneori în timpul investigaţiilor. Potrivit directorului administrativ al unităţii sanitare, ec. Sorin Gherman, tomograful a fost reparat de foarte multe ori. "Conducerea spitalului cunoaşte situaţia şi am solicitat susţinerea autorităţilor locale şi a Ministerului Sănătăţii, dar nu ne-au ajutat. Aparatul are expertiza tehnică făcută, dar se mai defectează din când în când, tocmai de aceea există o echipă în permanenţă care îl repară, dacă este cazul. În momentul de faţă, pentru cazurile grave, direcţionăm pacienţii la Spitalul Pelican, dar şi acest lucru va fi posibil tot în funcţie de fondurile de care dispunem", a explicat Gherman. În acest caz, bolnavii sunt nevoiţi să scoată din buzunar de la 50 de lei în sus, în funcţie de complexitatea investigaţiilor. Anul viitor, prin proiectul transfrontalier, pe care unitatea sanitară îl desfăşoară, în parteneriat cu un spital din Ungaria, există şanse pentru achiziţionarea unui tomograf nou, a adăugat interlocutorul nostru. De asemenea, bihorenii care doresc să îşi facă un RMN sunt poftiţi la aceeaşi clinică privată, deoarece la "Judeţean" nu există un aparat de acest fel.

Staţia de sterilizare... la capătul drumului
Lista aparatelor "bolnave" de la Spitalul Judeţean continuă cu staţia de sterilizare. Fiind solicitată la maxim, în cazul intervenţiilor chirurgicale, aparatul mai are un pic şi cedează. Gherman a mai spus că aceasta este folosită zi şi noapte, mai ales că sunt efectuate foarte multe operaţii, motiv pentru care se supraîncălzeşte şi cedează. Deşi este nevoie de una nouă, conducerea spitalului "înghite în sec" şi caută soluţii pentru a atrage cât mai multe fonduri. Noul manager va avea mult de lucru, dacă va dori să-şi îndeplinească promisiunile faţă de pacienţi şi să reamintească bihorenilor motivul pentru care unitatea sanitară se numeşte Spital Clinic Judeţean.

Până atunci, însă, se vor mai aşterne câteva straturi de praf pe aparatele neutilizate, iar Policlinica Pelican va avea tot mai mulţi pacienţi...