Oradea este al patrulea spital public din România care a reușit să implementeze sistemului de chirurgie asistată robotic, da Vinci X. Pacienții vor beneficia astfel de proceduri minim invazive, cu mai puține complicații, spitalizare redusă și recuperare mai rapidă iar echipele medicale câștigă precizie sporită și acces la instruire avansată.

În prezent, sunt active 19 programe de chirurgie robotică da Vinci în sectorul privat și doar 4 în spitalele publice: Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, Institutul Regional de Oncologie Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și, de acum, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Oradea.

„Lansarea de la Oradea este un exemplu puternic despre cum tehnologia, viziunea și angajamentul public se unesc pentru a schimba vieți. Este, de asemenea, un pas esențial către democratizarea chirurgiei robotice în România, care, în opinia noastră, nu ar trebui să mai fie un privilegiu, ci un standard.” spune Daniela Fistis, manager comercial al Sofmedica România, firma care s-a ocupat de furnizarea tehnologiei medicale.

Cu un program multidisciplinar în urologie și chirurgie generală, adoptarea sistemului da Vinci la SCJU Oradea aduce beneficii transformatoare atât pacienților, cât și comunității medicale. Pacienții beneficiază de proceduri minim invazive, cu mai puține complicații, spitalizare redusă și recuperare mai rapidă – aspecte esențiale în cazurile oncologice complexe – în timp ce echipele medicale câștigă precizie sporită, ergonomie îmbunătățită și acces la instruire avansată.

„Chirurgia robotică prin sistemul da Vinci redefinește standardele de precizie în urologia oncologică, sporește acuratețea exciziei tumorale și îmbunătățește recuperarea post-operatorie. Însă, pentru a servi cu adevărat pacienții, trebuie integrată în echipe de înaltă expertiză care înțeleg pe deplin potențialul” spune dr. Bogdan Feciche, medic urolog la SCJU Oradea.

„Adoptarea chirurgiei robotice în spitalul nostru nu este doar un salt tehnologic – este o investiție pe termen lung în oamenii din județul Bihor. Acest program ridică standardele locale și deschide calea către un acces mai larg la inovație în sistemul public de sănătate.” Spune și dr. Dan Dejeu, șeful secției Chirurgie Generală a SCJU Oradea.

Odată cu implementarea chirurgiei robotice da Vinci, la Oradea, rețeaua programelor de chirurgie robotică din spitalele publice din România se extinde și capătă forță. Instalarea sistemelor în cele patru spitale marchează un pas important spre o strategie națională de chirurgie robotică.