Spitalul Municipal Beiuş - Manager nou, proiecte noi
Noul manager al Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu", dr. Aurica Boitor, ne-a prezentat proiectele sale pe termen scurt şi mediu. Pentru identificarea soluţiilor necesare ieşirii dintr-o situaţie pe care o consideră "de criză", dr. Boitor a început evaluarea tuturor secţiilor şi compartimentelor spitalului.
Ca obiectiv imediat, noul manager al spitalului din Beiuş şi-a propus obţinerea autorizaţiei sanitare, fără plan de conformare. În prezent, au început lucrările de reabilitare şi modernizare la secţia de cardiologie şi la compartimentele de ortopedie-traumatologie şi recuperare. Printre proiectele ambiţioase ale dr. Aurica Boitor se numără: înfiinţarea unei secţii de neurologie; atragerea de medici specialişti pentru domeniile deficitare (radiologie, reanimare, obstetrică-ginecologie, chirurgie, ORL, oftalmologie, boli infecţioase, diabetologie, TBC); modernizarea ambulatoriului de specialitate. Dr. Aurica Boitor a precizat că, actualmente, Primăria face eforturi pentru elaborarea unui program prin care să obţină finanţare europeană pentru reabilitarea Spitalului Municipal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.