Personalul Spitalului Municipal "Dr. Pop Mircea" din Marghita este de părere că directorul unităţii este schimbat pe considerente politice, "gestul fiind absurd, de neînţeles şi aberant". Medicii protestează împotriva demiterii managerului unităţii sanitare, Liviu Grozea, care, alături de alţi patru directori, se află pe "lista neagră" dată publicităţii în această săptămână de ministerul de resort.

Într-o scrisoare expediată joi pe adresa cotidianului "Crişana", cadrele medicale de la Spitalul din Marghita îşi exprimă dezaprobarea faţă de hotărârea Comisiei de Evaluare. "Situaţia pe care o trăieşte în ultima vreme personalul spitalului Marghita nu are, din păcate, nimic în comun cu activitatea normală a unei instituţii, "furnizarea de servicii de sănătate", cum se numeşte mai nou, foarte sec şi abstract, ceea ce facem noi zi de zi la patul bolnavului şi în servicii ambulatorii", relatează, în numele angajaţilor, dr. Ioan-Dorel Potra, medic primar chirurg şi şeful secţiei. Pe lângă imensa nemulţumire, doctorii îşi manifestă suportul faţă de cel care îi conduce. "Revenind la calităţile de manager ale directorului Liviu Groze, trebuie să precizez că, de pe vremea legendarului director dr. Mircea Pop, Spitalul Marghita nu a avut un manager de talia d-lui Groze. Ceea ce a realizat acesta în ultimii ani, de când conduce instituţia, se poate vedea cu ochiul liber. În condiţiile ştiute de toată lumea, de lipsă de bani, la Marghita s-au făcut investiţii: staţie proprie de încălzire, centrală, staţie centrală de oxigen, renovarea pavilioanelor, shimbarea tâmplăriei, aer condiţionat în fiecare salon, iar la chirurgie - aparate performante de anestezie. De asemenea, personalul a primit bonuri de masă, iar materialele sanitare sau medicamentele nu au lipsit. Cele mai multe dintre aceste cheltuieli au fost efectuate din venituri proprii, gestionate cu înţelepciune de managerul nostru, spitalul neavând datorii", precizează medicul chirurg. Suţinătorul managerului nu se sfieşte să afirme că "persoanele care nu corespund culorii partidului aflat la putere trebuie înlocuite, gestul fiind absurd, împotriva normalităţii, de neînţeles şi aberant".
Până în momentul de faţă, managerul Spitalului Municipal din Marghita nu a primit ordinul de demitere, pe care îl consideră nedrept, însă nu ştie cu exactitate dacă va contesta în instanţă hotărârea.

În finalul epistolei, reprezentantul cadrelor medicale speră ca protestul acestora să nu treacă neobservat, iar Liviu Groze "să poată desăvârşi ceea ce a început".