La mai bine de trei luni de la deschidere, Spitalul Pelican din municipiu a tras linie şi a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul realizărilor obţinute până în prezent, dar şi planurile de viitor.


Deschiderea oficială a Spitalului Pelican a avut loc anul trecut în luna octombrie, însă cadrele medicale au început să îşi desfăşoare activitatea abia din 1 noiembrie 2008. Începând cu această dată, au fost consultate lunar 5.000 de persoane, din care 2.500 au fost spitalizate, costurile fiind acoperite din fondurile alocate de către Casa de Asigurări de Sănătate Bihor. Aproximativ 90 % dintre pacienţii internaţi în regim de spitalizare continuă au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale, iar alţii 700 au beneficiat lunar de spitalizare de zi. Dacă 6.000 de bihorenii au beneficiat lunar de consultaţii contra cost, 450 au beneficiat de spitalizare continuă. Medicii s-au arătat încântaţi de faptul că din cele 1.600 de intervenţii chirurgicale toate au fost reuşite, iar pacienţii şi-au revenit la scurt timp. Cele 50 de paturi puse la dispoziţia pacienţilor sunt ocupate, lunar, de 450 de persoane, iar numărul analizelor se dublează, deoarece lunar 700 de bihoreni apelează la efectuarea de diverse analize. Datorită aparaturii de ultimă generaţie, durata de spitalizare este mică, 2 sau 3 zile, în cazul intervenţiilor chirurgicale mai uşoare, iar pentru proteze de şold sau genunchi - 5 zile.

Complexul Pelican dispune de trei policlinici, un laborator de analize medicale, un spital cu ambulatoriu, oferind bihorenilor şi un centru de imagistică medicală ce funcţionează non-stop.