Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) şi PNL au demarat, începând cu 15 septembrie, campania "PNL are grijă de sănătatea ta'' în cadrul căreia românii sunt chemaţi să-şi măsoare gratuit glicemia şi tensiunea arterială.

Caravana acestei campanii a poposit prima oară în 25 octombrie 2011, în Ştei, fapt care s-a repetat şi ieri, 25 mai, instalându-şi cortul galben în faţa primăriei din localitate, urmând să mai desfăşoare o acţiune marţi, 29 mai, la cabinetele medicale individuale la vechea Policlinică. Încă de la orele dimineţii câteva echipe de tineri au invadat străzile oraşului împărţind pliante explicative despre obiectivul acestei campanii, respectiv conştientizarea cetăţenilor cu privire la prevenţia în sănătate. Fiind şi zi de piaţă, afluenţa de persoane a fost destul de mare, asistentele Rozalia Boiţ şi Olimpia Kiss înregistrând 348 de persoane, dintre care au fost şi mulţi tineri. "A trecut ceva vreme de când românii au beneficiat de un set de analize gratuite, când ministrul Sănătăţii din acea vreme, Eugen Nicolăescu, oferise această facilitate şi celor fără posibilităţi materiale. Acţiunea de azi (n.r. - ieri) împreună cu cea pe care o vom demara marţi, 29 mai (testul Papanicolau, pentru femei), vin să întregească aceste măsuri prin care oamenii nevoiaşi îşi pot evalua gratuit starea de sănătate'', a afirmat unul din artizanii acestei acţiuni, candidatul la funcţia de primar, ing. Iulian Balaj. Pe toată durata acestei campanii cele două asistente au dialogat cu cetăţenii, răspunzându-le la întrebări despre diabet şi prevenirea acestuia, despre tensiunea arterială, precum şi despre factorii de risc, dar şi despre alimentele nerecomandate, în cazul celor suferinzi.