Supliment la TVA doar pentru suplimentele farmaceutice
Medicamentele distribuite pe piaţa farmaceutică românească nu se vor scumpi de azi, pentru că în acest domeniu nu va fi aplicată măsura majorării TVA-ului cu 24 de procente. Potrivit şefei farmaciştilor din judeţul Bihor, Eugenia Hamza, singurele tratamente care se vor scumpi în farmacii sunt suplimentele, precum ceaiurile, vitaminele, chiar şi spirulina şi lecitina.
"Practic, medicamentele vor avea, ca şi până acum, un TVA de 9%. Chiar dacă sunt eliberate cu prescripţie sau fără, ele vor fi comercializate la acelaşi preţ. Singura schimbare va veni la unele medicamente care, în conformitate cu noua listă ce va intra în vigoare în curând, vor suporta unele majorări, dar şi scumpiri, însă, nu din cauza TVA-ului, ci în funcţie de grupa terapeutică din care fac parte", a explicat farmacista Eugenia Hamza. În farmacii se vor scumpi doar suplimentele pentru care pacienţii plătesc, momentan, un TVA de 19%. "Există foarte multe produse care se numesc suplimente nutritive şi care nu intră în zona de medicamente. Se vând tot prin farmacii, dar pentru acestea TVA-ul este în prezent de 19% şi va creşte la 24%", a mai adăugat aceasta. Astfel, începând de azi, TVA-ul pentru produse precum ceaiuri, calciu, magneziu sau vitamina C şi chiar spirulină sau lecitină va fi majorat cu încă cinci procente. De asemenea, farmaciştii spun că, dacă se va introduce şi sistemul de coplată, foarte multe produse vor fi comercializate, dacă nu gratuit, cel puţin la preţuri mult mai mici. Este vorba de tratamentele pentru bolnavii de inimă, diferite boli pulmonare, hipertensiune sau infecţii. Din cele 2.340 de medicamente aflate pe listele A şi B, cu sau fără contribuţie personală, scade coplata pacientului pentru 1.610, dar TVA-ul va rămâne de 9%.
Dece cu 5%?? Trecerea de la TVA de 19% la 24% produce o mărire de numai 4,2%!!!!