Tânăr de 21 de ani, salvat de medicii orădeni
În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor se desfășoară intervenții chirurgicale cardiovasculare minim-invazive, ultima intervenție de acest fel fiind efectuată în cazul unui tânăr de 21 de ani, diagnosticat cu stenoză aortică congenitală.
Pacientul, care s-a deplasat din alt județ pentru intervenție, fusese diagnosticat încă din copilărie cu stenoză aortică congenitală, cu valvă aortică bicuspidă. Acesta era în categoria de risc pentru moarte subită cardiacă, prin urmare, s-a dispus înlocuirea valvulară aortică cu proteză valvulară în circulație extracorporeală.
Intervenția a fost efectuată prin abord minim-invaziv, așadar, comparativ cu pacienții operați prin metode chirurgicale clasice, tânărul prezintă o incizie semnificativ mai mică și stabilitate toracică îmbunătățită. Tot datorită faptului că intervenția a fost minim-invazivă, recuperarea post-operatorie va fi redusă de la 6-8 săptămâni, la 3-4 săptămâni. Intervenția a decurs bine, iar în momentul de față, pacientul este în stare stabilă.
Intervenția a avut loc în data de 20 martie și a fost realizabilă datorită strânsei colaborări dintre Secția Clinică de Chirurgie Cardiovasculară, Vasculară și Toracică, Secția Clinică de Anestezie și Terapie Intensivă, Secția Clinică de Cardiologie, Compartimentul de Cardiologie Intervențională și Unitatea de Transfuzie Sanguină, echipa medicală fiind coordonată de către dr. Erno Jerzicska.
Finanțarea a fost asigurată prin Programul Național de Boli Cardiovasculare, cu participarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor și a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Astfel, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor are capacitatea de a aborda o categorie extinsă de pacienți din punct de vedere al chirurgiei cardiovasculare. În funcție de patologia specifică și recomandarea medicală, pacienții sunt tratați chirurgical prin abordurile adecvate, cuprinzând chirurgia cardiovasculară clasică, chirurgia percutanată, și chirurgia minim-invazivă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.