Ultimul termen până la care directorii spitalelor şi şefii de secţii mai puteau să îşi depună declaraţiile de avere, de interese şi de incompatibilitate la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor a fost data de 14 iunie. Managerii care nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lege trebuie să aleagă între fotoliul de şef al unui spital şi acţionariatul la anumite societăţi sau la şefia unor clinici private. Deşi termenul de depunere a declaraţiilor a expirat în 14 iunie, vineri, la orele amiezii, mai erau aşteptate la DSP Bihor seturile de documente de la trei unităţi sanitare: Spitalul Clinic de Copii "Dr. Gavril Curteanu", Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie şi Spitalul Clinic Judeţean Oradea. Potrivit Legii 95/2006, managerii spitalelor şi şefii de secţii au obligativitatea de a depune, fiecare, câte trei declaraţii la DSP Bihor: de avere, de interese şi de incompatibilitate. Declaraţia de interese vizează interesele personale sau ale soţului/soţiei, în ceea ce priveşte relaţia cu societăţi producătoare, distribuitoare şi/sau importatoare de medicamente, materiale sanitare, aparatură medicală sau cu reprezentanţele acestora. Documentul mai are în vedere interesele managerilor sau ale rudelor de gradul I (părinţi, fraţi copii) cu alte societăţi comerciale, precum şi dacă aceştia au persoane în întreţinere. Declaraţia de incompatibilitate se referă la deţinerea, în paralel, de către managerii spitalelor şi şefii de secţii a altor funcţii. Articolul 180 al Legii 95/2006 declară incompatibilă deţinerea funcţiei de manager al unui spital cu: exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, inclusiv în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, exercitarea oricărei activităţi sau funcţii de manager, incusiv în cele neremunerate, a unei activităţi sau funcţii de membru în structurile de conducere ale altei unităţi spitaliceşti, precum şi a oricărei funcţii în organizaţiile sindicale sau patronale de profil. Potrivit actului normativ, constituie conflict de interese deţinerea de către manager de acţiuni sau interese la societăţi comerciale ori ONG-uri care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana în cauză exercită funcţia de manager. Această prevedere este valabilă şi în cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către rudele ori afinii până la gradul IV. Singura excepţie, în ceea ce priveşte incompatibilitatea de funcţii a şefilor de secţii este cea referitoare la funcţiile salarizate ori indemnizate, celelalte trei fiind nepermise nici acestora. Dacă managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, el este obligat să înlăture motivele acestora în decurs de 30 de zile de la apariţia lor, în caz contrar, fiind reziliat contractul de management. Declaraţiile directorilor de spitale şi ale şefilor de secţii vor fi trimise în cursul săptămânii viitoare de către DSP Bihor la Ministerul Sănătăţii, unde urmează să fie analizate.