Test pentru detectarea bacilului Koch, şi la Oradea
Începând cu 1 septembrie a.c., Oradea beneficiază de cea mai simplă şi mai sigură metodă de investigare a tuberculozei. Este vorba de testul Quantiferon TB Gold, efectuat la laboratorul BioMed din Oradea pentru detectarea bacilului Koch, răspunzător de apariţia tuberculozei.
Utilizând o probă de sânge integral, Quantiferon TB Gold oferă rezultatul în doar 24 de ore. După recoltare, sângele este depozitat în 3 eprubete, care se păstrează într-un incubator, urmând ca apoi datele să fie introduse într-un program special, care indică rezultatul analizei. Recoltările se fac miercurea, costul unui astfel de test cifrându-se la 250 RON. În vederea efectuării testului, pacienţii au nevoie de trimitere de la medicii pneumologi, infecţionişti sau reumatologi, dacă există suspiciunea de tuberculoză. În cazul în care pacientul nu se poate deplasa la laborator, o echipă se va deplasa acasă pentru recoltarea sângelui.
Înainte ca acest test să se poată efectua şi la Oradea, pacienţii erau nevoiţi să se deplaseze până la Timişoara, astfel încât, pe lângă costul testului, fiind nevoiţi să suporte şi cheltuielile de transport.
Quantiferon TB Gold a apărut în februarie 2007 în România, la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar de la 1 septembrie, şi în Oradea. Până acum, la laboratorul BioMed au fost testaţi 32 de pacienţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.