S-a constatat, în ultimii 10 ani, că numărul copiilor afectaţi de diferite boli de origine oncologică sau hematooncologică este în creştere, etiologia fiind variată. Fenomenul a atras după sine şi o specializare restrânsă, respectiv patologia cancerului la copii. "Şi aşa cum există unităţi de prevenire, diagnostic, terapie la nivel european, în marile centre universitare, pe lângă clinicile de pediatrie renumite, ne-am gândit, că şi Oradea, respectiv Spitalul Clinic de Copii ar putea găzdui o astfel de asistenţă medicală strict specializată", preciza conf. univ. dr. Ritli Ladislau, director general al DSP Bihor. Aşa se face că cei 40-45 de copii cu probleme de sănătate în domeniul onco-pediatriei, dar şi hemato-oncologiei, au fost grupaţi în saloanele pregătite să-i adăpostească pe copiii de la NPI, secţie aparţinătoare Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea (care s-a decis, după lungi discuţii, să rămână în vechiul său sediu). "Cum un copil cu astfel de probleme este tratat sub supraveghere o perioadă mai îndelungată (chiar şi şase luni), este nevoie de asigurarea în permanenţă a tuturor condiţiilor optime de cazare, masă, tratament performant. Şi dacă, până nu demult, se afirma cu tărie că nu există scăpare, după îmbolnăvire, astăzi, susţinem că avem zeci de cazuri rezolvate, pacienţi care vin la consultul programat, pentru a evidenţia evoluţia stării lor de sănătate", a adăugat dr. Ritli. Cum fondurile alocate spitalului sunt drămuite, cheltuielile în plus pentru aceşti copii bolnavi sunt acoperite din sponsorizări. "De această dată, ne-a întins o mână de ajutor Serviciul Internaţional de Salvare a Copiilor (înfiinţat în 1989), în colaborare cu Asociaţia femeilor ?Ana? şi Uniunea Tineretului Maghiar, care ne-a donat 30 milioane lei. Noi organizăm acţiuni de strângere de fonduri din concerte, o parte dintre acestea fiind donate pentru ajutorarea copiilor aflaţi în suferinţă", preciza Ildiko Szanto, preşedinte al Serviciului Multinaţional de Salvare a Copiilor. Mulţumind pentru donaţia făcută, dr. Gheorghe Carp, directorul general al Spitalului Clinic de Copii, a asigurat sponsorii că "suma donată va fi exclusiv folosită în beneficiul copiilor de la secţia hemato-onco-pediatrică".