Tratamente împotriva asteniei de primăvară
Astenia este o slăbire generală a organismului, aceasta manifestându-se printr-o stare de oboseală, care poate antrena insuficienţe funcţionale multiple.
Astenia poate avea diverse cauze şi se poate prezenta sub diferite aspecte, afectând în mod preponderent sfera psihică, fizică, intelectuală sau sexuală. Se manifestă prin lipsa tonusului, scăderea formei fizice, stări de rău care nu pot fi definite, cu toate că persoanele afectate de aceste stări au analize medicale ce nu evidenţiază nici o anomalie serioasă. Pentru a ieşi din aceste stări şi a ne recăpăta vitalitatea, specialiştii recomandă, în primul rând, consumul de cereale integrale (germeni de grâu, de ovăz, care se pot combina în funcţie de gusturile fiecăruia), precum şi legumele (morcovi, varză verde şi roşie, spanac, salată, ceapă, usturoi şi mărar) şi fructe proaspete (caise, prune sau struguri, în sezon, şi lămâi, portocale, mere, pe timp de iarnă). Mierea de albine cu pâine păjită sau băuturile îndulcite cu miere, sucul proaspăt preparat din lămâie şi îndulcit cu o lingură mare de miere, pot suplini de minune dejunul zilnic. În cazul asteniei de primăvară, specialiştii recomandă un tratament naturist care trebuie urmat timp de o lună şi jumătate: Ginseng sub formă de pudră, în capsule de câte 3 g, o capsulă pe zi, timp de 2 săptămâni, apoi câte 2 g, zilnic, timp de 4 săptămâni, dimineaţa înainte de masă şi cu o jumătate de oră înainte de prânz. În paralel, se ţine o cură cu polen, 2 linguri mari dizolvate într-un pahar cu apă sau suc de fructe proaspete, îndulcit cu o linguriţă de miere. Polenul trebuie luat dimineaţa, înainte de micul dejun. Tratamentul se completează cu magneziu, în cantitate de aroximativ 300 mg pe zi, sub formă de comprimate. Acestea trebuie luate dimineaţa, în timpul micului dejun şi la amiază, în timpul prânzului. Un astfel de tratament redă rapid organismului tonusul şi energia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.