Trei luni de graţie pentru medicii pensionabili
O adresă transmisă recent Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, de către Ministerul Sănătăţii, avansa termenul de 16 mai ca dată până la care se vor putea organiza concursurile pentru ocuparea posturilor deţinute de medicii care au depăşit vârsta de 65 de ani.
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 30 din data de 11 ianuarie 2006 prevedea ca medicii care au depăşit vârsta de 65 de ani să înceteze activitatea din data de 16 februarie. Potrivit adresei emise de Ministerul Sănătăţii, până în data de 16 mai, se pot face încadrări pe o perioadă determinată pe cele nouă astfel de posturi, câte există în Bihor. Unităţile sanitare bihorene, în care lucrează medici care au depăşit vârsta de 65 de ani, care nu îşi mai pot desfăşura activitatea, sunt spitalele din Marghita, Aleşd, Nucet şi Centrul de Sănătate Ştei. Adresa MS nu specifică, însă, o limită de vârstă a celor care îşi vor desfăşura activitatea temporar aici, ceea ce înseamnă că timp de trei luni activitatea medicală ar putea fi deservită tot de cei nouă medici. "Pentru asigurarea serviciilor medicale din respectivele unităţi sanitare, vom solicita Ministerului Sănătăţii ca posturile respective să fie ocupate în continuare de aceiaşi medici", ne-a precizat Adrian Cocoş, şeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor. Reprezentantul DSP Bihor a adăugat că, în cazul în care la concursurile pentru ocuparea celor nouă posturi nu se va prezenta nici un doritor, instituţia va solicita MS prelungirea termenului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.