Uleiul de nucă reduce acumularea de colesterol
Cura cu miez de nucă este indicată, ca adjuvant, în tulburările de stomac şi intestine: ulcere, dispepsii, iritaţii, pirozis, diaree, constipaţie. Sfărâmat la mixer sau făcut pudră, miezul de nucă nu provoacă iritaţie. În cură, doza maximă, nu trebuie să depăşească 100 g pe zi, timp de o lună, sau 100 g o dată la două zile, timp de două luni. Se mestecă îndelung. Extras şi folosit cândva în gospodăriile ţărăneşti, uleiul de nuci este astăzi greu de găsit. Dar, de acest ulei ar putea profita toţi cei care suferă de hipercolesterolemie şi sunt predispuşi la ateroscleroză, căci uleiul de nuci se situează pe primul loc între uleiurile nesaturate, înaintea uleiului de soia (50-60 la sută) şi al celui de porumb (40-50 la sută), pentru proprietăţile sale anticolesterolice. În caz de hipercolesterolemie, este indicată o cură de 8-10 zile/lună, cu 2 linguri luate dimineaţa, pe nemâncate. Are şi proprietăţi tonice. Este indicat doar uleiul presat la rece. Gustul său este extrem de apreciat de către cunoscători. Doza de consum curent oscilează între 20 şi 40 g/zi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.