Uleiurile volatile naturale şi efectele lor asupra minţii
Alese şi folosite cu abilitate la timpul potrivit, uleiurile volatile ne pot ajuta foarte mult în crearea ambianţei dorite, în amplificarea stării de sănătate, în generarea unor senzaţii şi stări agreabile în sfera aparent greu de influenţat a psihicului şi minţii.
Bradul, pinul şi ienupărul. Uleiul volatil de brad (Abies alba) are un efect regenerator amplu, împrospătând şi ajutând la evitarea suprasolicitării. Este indicat celor care au tendinţa de a munci foarte mult, până la extenuare. Acele de pin (Pinus communis) conţin un ulei volatil care înlătură stările de oboseală şi de iritabilitate nervoasă. Mirosul şi aroma acestui ulei dau fiinţei o dispoziţie interiorizată, meditativă şi, în acelaşi timp, plină de forţă. Uleiul de ienupăr (Juniperus communis) are un efect de reechilibrare şi calmare în plan psihic, fiind tonic al nervilor. Elimină stările depresive, anxietatea, stresul, grijile excesive. Este foarte recomandat persoanelor care trec cu uşurinţă de la o stare de entuziasm la o stare astenică. Esenţa de trandafir "ascute" mintea. Se spune că esenţa din petale de trandafir (Rosa damascena sau R. centifolia - foto) ar fi "regina" uleiurilor volatile. Mireasma esenţelor de trandafir conferă o stare de armonie şi de pace interioară, trezeşte iubirea, este calmant, antidepresiv, fiind indicat în combaterea insomniei, iritabilităţii nervoase şi depresiei. Uleiul de lavandă alungă depresia şi insomnia. Lavanda sau levănţica (Lavandula augustifolia sau. L. officinalis) este indicată în depresii, apatie, insomnie, tensiune nervoasă, isterie. Mirosul uleiului de levănţică induce o stare de regenerare sufletească, prospeţime şi puritate interioară, alungând gândurile negative. Uleiul esenţial de muşcată dulce. Mirosul uleiului de muşcată dulce (Pelargonium odorantissimum -în foto) are atât rolul de a calma hiperexcitabilitatea nervoasă, nervozitatea, iritabilitatea persoanelor mai active, dinamice, cât şi cel de a dinamiza, de a elimina anxietatea, depresia fiinţelor mai pasive. Dacă nu puteţi găsi acest ulei volatil în magazine, fiind mai rar şi destul de scump, puteţi face rost chiar de planta în sine. Muşcata dulce nu face flori la fel de frumoase ca muşcata obişnuita dar este foarte rezistentă şi este suficient să fie expusă la soare puternic ori să se strivească între degete o frunză pentru a se obţine o aromatizare excelentă. Bergamota şi portocalul. Uleiul volatil de bergamotă (Citrus bergamia) are un miros fin, înviorător. Este utilizat în combaterea depresiilor şi stărilor de anxietate. Uleiul de portocal (Citrus auratium) este unul dintre cele mai eficiente uleiuri sedativ-antidepresive, fiind folosit în înlăturarea stărilor de frică faţă de evenimente neaşteptate, insomnie, stări de anxietate şi depresie. Determină apariţia unui sentiment de seninătate interioară, înţelegere şi deschidere faţă de ceilalţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.