Aproximativ 100 de medici, dintre care 15 din ţări precum Norvegia, Germania, Suedia, Grecia şi Ungaria, dar nu numai, sunt prezenţi zilele acestea la Oradea, unde se desfăşoară cel de-al XI-lea Congres de Farmacologie Terapeutică şi Toxicologie Clinică, eveniment ştiinţific susţinut anul trecut la Sinaia.


Toate lucrările Congresului sunt susţinute în limba engleză în sălile de conferinţe din incinta hotelului Forum Continental. Manifestarea este organizată de către Societatea Română de Farmacologie Terapeutică şi Toxicologie Clinică, în colaborare cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie - disciplinele Farmacologie şi Farmacologie Clinică. Principalele subiecte care vor fi abordate la acest congres sunt legate de experimentele clinice şi toxicologie clinică. Printre personalităţile marcante ale lumii academice medicale prezente la acest eveniment se numără acad. prof. dr. Victor Voicu, preşedintele Societăţii Române de Farmacologie Terapeutică şi Toxicologie Clinică, reputat toxicolog de talie internaţională, care este şi preşedintele congresului. Potrivit conf. dr. Ioan Magyar, Congresul din acest an reuneşte aproximativ 100 de personalităţi din ţări europene precum Norvegia, Germania, Suedia, Grecia şi Ungaria, dar şi din Statele Unite ale Americii. Un alt invitat de marcă din domeniul farmacologiei româneşti, recunoscut şi pe plan internaţional, este prof. dr. Barbu Cuparencu, fondatorul unei adevărate şcoli de farmacologie fundamentală la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, în urmă cu peste 40 de ani. Cercetările specialistului au fost continuate şi în cadrul Laboratorului de Farmacologie experimentală din cadrul Departamentului de disciplină de farmacologie a FMF din Oradea. Congresul se va finaliza mâine, iar toate lucrările prezentate de cei prezenţi vor fi cuprinse într-un supliment de specialitate.