Xigris, pilula care învinge infecţiile Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate (CNAS) şi compania farmaceuticã Eli Lilly au încheiat, în premierã, un protocol în scopul reducerii mortalitãţii în rândul pacienţilor cu sepsis sever şi (sau) şoc septic. Conform protocolului, compania Eli Lilly va asigura doza de iniţiere în tratament, respectiv un interval de tratare de 12 ore cu Xigris, singurul medicament aprobat în lume pentru combaterea sepsisului sever, iar Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate (CNAS) va asigura continuitatea tratamentului pe parcursul anului 2004. Activitãţile din cadrul protocolului între CNAS şi Eli Lilly se vor desfãşura sub egida "Viaţa poate învinge". Un numãr de unsprezece unitãţi medicale de referinţã din ţarã - patru din Bucureşti şi câte una din Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Timişoara, Craiova, Constanţa- vor fi beneficiarii acestui protocol. Incidenţa mortalitãţii şi costurile tratamentului în sepsisul sever/şocul septic sunt foarte ridicate. În Uniunea Europeanã se înregistreazã anual 100 000 de decese, costurile estimate fiind de 4,8-6,4 de miliarde de euro. Declanşarea sindromului sepsisului sever determinã decesul în peste jumãtate dintre cazuri. Xigris (Drotrecogin Alfa Activat) este un medicament produs prin inginerie geneticã şi este singurul tratament aprobat în lume pentru tratarea sepsisului sever. Xigris, care face parte din categoria medicamentelor "salvatoare de vieţi", a fost aprobat în România, în regim de urgenţã, de Agenţia Naţionalã a Medicamentului, în mai 2002.