Un nou focar de hepatită
În Bihor,
După izbucnirea focarului de hepatită acută virală de tip A, la Popeşti, din cursul lunii aprilie, iată că un alt focar de hepatită şi-a făcut apariţia, de data aceasta, în satul Bălnaca, comuna Şuncuiuş. În ultima perioadă, mai exact începând cu data de 23 mai, au fost internaţi cu această afecţiune, la Spitalul de Boli Infecţioase Oradea, şase tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. dr. Sonia Drăghici, directoarea unităţii spitaliceşti, a specificat, însă, că un alt focar se prefigurează şi în Ineu de Criş, de unde au sosit alte patru persoane, în aceeaşi perioadă de timp.
Numai în cursul zilei de luni, au fost făcute patru internări, iar miercuri, alta, cu diagnosticul de hepatită virală acută A, la Spitalul de Boli Infecţioase din Oradea. Este vorba de o epidemie alimentară, digestivă şi nu una de natură hidrică.
După cum se ştie, afecţiunea este generată de grave deficienţe în respectarea minimelor reguli de igienă, fie personală, fie a grupurilor sanitare din gospodăriile ţărăneşti sau din incinta unităţilor publice.
În vederea stopării răspândirii bolii, dr. Sonia Drăghici a atras atenţia că populaţia trebuie să ia măsurile de siguranţă care se impun: dezinfectarea fântânilor şi a grupurilor sanitare cu var cloros şi cloramină, folosirea apei fierte şi răcite sau a celei minerale pentru consum. Totodată, copiii trebuie să fie atenţi la respectarea unora dintre cele mai elementare reguli de igienă personală: folosirea şerveţelelor atunci când iau masa la şcoală şi, desigur, spălarea pe mâini cu apă şi săpun, înainte de masă.
De asemenea, la primele semne de boală, persoanele afectate trebuie să se adreseze fie medicului de familie, pentru trimiterea la medicul specialist, fie să apeleze direct la serviciile medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase Oradea. Simptomele prin care poate fi recunoscută boala sunt: oboseală, lipsa poftei de mâncare, febră, dureri de stomac, greaţă, vărsături, coloratura galbenă a tegumenteleor şi sclerelor (albul ochiului), urina închisă la culoare.
Personalul Biroului Epidemiologie a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor derulează în aceste zile o anchetă epidemiologică în zona comunei Şuncuiuş şi în special în satul Bălnaca. De altfel, copiii afectaţi de boală în întreaga luna mai, din satul menţionat sunt în număr de opt. Controalele vizeaza, aşa cum ne-a precizat dr. Mariana Fericean, de la Biroul Epidemiologie al DSP Bihor, recoltarea probelor de apă din zonă, activitatea medicilor de familie, şi felul în care a fost efectuat triajul, fiind efectuate în acelaşi timp şi acţiuni de dezinfecţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.