Un proiect de suflet pentru bolnavii cu cancer - Casa de lângă spital
De anul trecut, din noiembrie, Asociația Lumea lui Iannis derulează un proiect unic în regiune, „Ali Home - Casa de lângă spital” pentru pacienții oncologici şi aparținătorii care beneficiază pe durata investigațiilor, tratamentului sau spitalizării de mai multe facilități.
Vorbim aici despre cazare gratuită, posibilitatea de igienă personală, spălat rufe, gătit etc., în condiții igienice depline. Totul se desfășoară într-un apartament din Oradea, care dispune de trei camere și poate găzdui mai multe persoane în același timp.
„În primul an de activitate în registrul nostru apar peste 30 de nume individuale, pacienți care revin de fiecare dată, din păcate, cand sunt chemați de medici pentru diverse proceduri sau din cauza unor recidive. Aceștia au beneficiat împreună de peste 500 de nopți de cazare. Pacienți și aparținători din Sighetul Marmației, Șimleu Silvaniei, Zalău, Arad, Salonta, dar și de mai departe: Hunedoara, Constanța, Ploiești sau Slatina, din familii cu statut social decent, dar și persoane din medii sociale vulnerabile, părinți care stau la căpătaiul copiilor rugându-se nonstop, soți, soții. Toți caută speranță și soluții în fața tragediei care i-a lovit, făcand uneori eforturi supraomenești pentru a depăși situația. Acest program le oferă o stare de normalitate și de decență, gratuit.
De asemenea, cu sprijinul oamenilor dedicați de la Kokolosh și RA Oradea am oferit o masă caldă acelora dintre ei cărora starea de sănătate nu le-a permis să își gătească”, susțin reprezentanții organizației, care le mulțumesc donatorilor.
O inițiativă inedită, recentă, de sprijin a programului a fost spectacolul caritabil de balet Spărgătorul de nuci – organizat de Annete Classic Dance Studio –, unde 28 de copii și-au pus talentul în sprijinul unor cauze nobile. Efortul lor a fost răsplătit de toți cei prezenți atât prin aplauze, cât și prin donații, iar organizația a primi 1.828 lei.
„Banii vor fi folosiți pentru susținerea și continuarea programului nostru – de exemplu pentru familia lui Alex (500 lei) pentru decontul drumului la Oradea pentru PET CT și înapoi acasă. Alex este primul copil beneficiar al programului nostru de cazare, care, din păcate, revine pentru a treia oară la Oradea, pentru investigații suplimentare. Un copil minunat cu părinți iubitori și dedicați, dar greu încercată în această perioadă, când, din păcate, recidiva a fost confirmată. Diferența de bani va fi folosită pentru acoperirea cheltuielilor curente ale Casei de Lângă Spital, care se ridică, în medie, la 3.500 de lei pe lună”, mai spun reprezentanții organizației.
Aceștia au planuri noi: schimbarea locației apartamentului, deoarece în prezent acesta este la etajul 2 și pacienții, slăbiți, urcă greu, iar vecinii nu sunt tocmai încantați; existența unei grădini/spațiu verde de relaxare la noua locație, ca un fel de terapie pentru pacienții care stau mai mult timp, cunoscut fiind timpul îndelungat de terapie în cancer; dezvoltarea unor programe de intervenție postcură – de tipul asistenței psihologice și kinetoterapie recuperatorie specifică, grupuri de suport pentru părinții copiilor oncologici, activități care necesita spații adecvate; identificarea unei facilități de transport a pacienților care nu își permit sau cărora starea medicală nu le permite utilizarea transportului în comun; o mai bună deschidere și o colaborare cu Centrul Oncologic Oradea.
Pacienții sau aparținătorii care doresc să beneficieze de serviciile oferite de Asociația Lumea lui Iannis pot folosi numărul de telefon 0773.879.261 sau adrsa de e-mail: lumealuiiannis@gmail.com.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.