În cursul zilei de luni, au avut loc negocieri între sindicaliştii din Sănătate şi o echipă guvernamentală. Pentru că întâlnirea nu s-a soldat cu o ofertă concretă privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar, cadrele medii continuă protestele începute luni. În Bihor, cu două excepţii, toate spitalele se află acum în grevă japoneză. Dacă luni au intrat în grevă japoneză doar patru spitale din Bihor, acestora li s-au alăturat, cu două excepţii, de ieri, aproape toate celelalte unităţi din judeţ, care au reuşit să adune numărul de semnături pentru demararea protestelor. În schimb, la Maternitatea Oradea şi Spitalul Municipal Marghita nu a fost întrunit, ieri, până la închiderea ediţiei, numărul de semnături. "În cursul dimineţii de mâine (azi, n.r.), vom face demersurile pentru ca şi celelalte spitale să poată intra în grevă. Vom informa cadrele medii cu privire la acest lucru şi vom împărţi ecusoanele inscripţionate cu ?Grevă Sanitas Bihor?, iar de joi, protestele vor demara şi aici", ne-a informat preşedintele Sanitas Bihor, Ioan Giurgiu. La negocierile purtate luni, între sindicalişti şi echipa guvernamentală, Adrian Bârea, vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Sanitas a atras atenţia că de tichetele de masă nu beneficiază toţi angajaţii din sistemul sanitar. Este vorba de cei plătiţi exclusiv din bugetul de stat, cei din aparatul Ministerului Sănătăţii, cei din cadrul direcţiilor de sănătate publică şi din institutele de sănătate. O nouă serie de negocieri între sindicalişti şi reprezentanţii ministerelor va fi purtată în cursul zilei de mâine.